Motorul unui avion a luat foc în timpul zborului. Ce s-a întâmplat

Motorul unui avion a luat foc în timpul zborului. Ce s-a întâmplat
Sursa foto: Freepik.com

O aeronavă a companiei germane Condor, de tip Boeing 757-300, care zbura din Corfu, Grecia în Düsseldorf, Germania a fost nevoită să aterizeze de urgenţă în Brindisi, Italia după ce motorul a luat foc în timpul zborului.

Cuprins

  • Ce s-a întâmplat
  • Mesajul companiei germane

Ce s-a întâmplat

Motorul drept al avionului s-a defectat în plină decolare, la o altitudine de 457 metri. Aeronava zbura deasupra portului Corfu când a început să scoată zgomote ciudate, conform Observator.

Piloţii au fost nevoiţi să redirecţioneze aeronava, iar aeroportul din Corfu a fost pus sub cod roşu. Au fost activate protocoalele de aterizare de urgenţă.

În cele din urmă, piloţii au decis că pot continua zborul cu un singur motor astfel încât să aterizeze pe aeroportul din Brindisi, în Italia.

Mesajul companiei germane

„Ne cerem scuze pentru disconfrotul creat, însă securitatea pasagerilor este prioritatea noastră absolută în orice moment”, a anunţat într-un comunicat Condor Flugdienst GmbH.

În urma acestora, pasagerii s-au văzut nevoiți să petreacă o noapte în Italia. Cu toate acestea,  nu toţi au fost cazaţi la hotel din cauza cererii ridicate.

Pasagerii au primit vouchere pentru alimente şi pături, la aeroport. Un alt avion a decolat duminică spre Düsseldorf. Acum, o anchetă este în curs de desfășurare pentru a stabili cauzele incidentului.