NASA lansează o misiune-test de deviere a traiectoriei unui asteroid de la o potenţială coliziune cu Terra (VIDEO)

NASA lansează o misiune-test de deviere a traiectoriei unui asteroid de la o potenţială coliziune cu Terra (VIDEO)
Sursa foto: Pixabay

NASA a lansat în această dimineață o rachetă Falcon 9 a SpaceX sonda DART (Double Asteroid Redirection Test), proiectat pentru a devia traiectoria unui asteroid de la o potenţială coliziune cu Terra.

Misiune de „apărare planetară” pregătită de NASA

DART este un vehicul spaţial conceput să lovească un asteroid ca test al unei tehnologii, „pentru a vedea dacă putem schimba traiectoria unui asteroid în spaţiu”, a anunţat NASA, potrivit CNN.

„DART este un prim pas în testarea metodelor pentru devierea periculoasă a asteroizilor”, a declarat Andrea Riley, director executiv al programului DART la sediul NASA, într-un comunicat.

„Asteroizii potențial periculoși reprezintă o preocupare globală și suntem încântați să lucrăm cu colegii noștri italieni și europeni pentru a colecta cele mai precise date posibile din această demonstrație de deviere a impactului cinetic”, a mai precizat aceasta.

Un vehicul spațial se va ciocni de un asteroid pentru a-i schimba direcția

Ţinta DART este asteroidul Didymos şi luna sa, care se află în apropierea planetei noastre, însă nu reprezintă un pericol. DART va călători 10 luni până la destinaţia sa, situată la o distanţă de 11 milioane de kilometri de Terra.

Ţinta misiunii este un asteroid asemenea unei luni, care orbitează în jurul unui corp ceresc de circa cinci ori mai mare, în cadrul unui sistem asteroid binar numit Didymos.

Potrivit celor de la NASA, asteroidul Dimorphos este ca un teren de fotbal american plin cu pietre, iar sonda care îl lovește este mică în comparație cu el, cam cât o mașină Smart.

Misiunea pleacă din California cu o rachetă Falcon 9 a SpaceX.

Ultima oră
19:40 - Testare pentru toate persoanele care sosesc în Marea Britanie. Condițiile de intrare în țară, înăsprite după depistarea unor infectări cu varianta Omicron
19:20 - Șeful WTA, profund îngrijorat că Shuai Peng ar fi „cenzurată”. Tenismena dispăruse săptămâni întregi după ce a acuzat un fost vicepremier al Chinei că ar fi violat-o
18:52 - Viktor Orban, scrisoare de felicitare pentru Nicolae Ciucă: Pandemia a arătat că Ungaria și România pot conta întotdeauna una pe cealaltă / Premierul ungar, încântat de prezența UDMR la guvernare
18:32 - Circa 62.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Peste 7,71 milioane au primit măcar o doză în cele 11 luni scurse de la debutul campaniei
18:14 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 28 noiembrie – 4 decembrie. În această perioadă, puterea e a celor echilibrați și cu forță sufletească (VIDEO)
17:07 - Metrorex, informații despre circulația metroului din București în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie
16:57 - Adriana Pistol (CNSCBT): În România există șapte laboratoare care efectuează secvențieri. Spitalel Covid, alertate să recolteze probe pentru depistarea variantei Omicron (VIDEO)
16:30 - Marea Britanie a depistat două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană, așa-numita variantă Omicron
16:26 - Joe Biden plănuiește să discute cu Volodimir Zelenski și Vladimir Putin despre comasarea trupelor ruse la frontierele Ucrainei
16:16 - Virgil Popescu: IMM-urile să înceapă depunerea cererilor pentru compensarea facturilor la electricitate și gaze