Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, i-a solicitat azi ministrului de Externe al Chinei, Wang Yi, să intervină pentru a convinge Federația Rusă să renunțe la războiul din Ucraina.
„Am cerut Chinei să-și folosească influența asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Am ridicat, de asemenea , preocupările NATO cu privire la drepturile omului și Taiwan. Suntem pregătiți să ne continuăm dialogul privind securitatea globală”, a postat oficialul NATO, pe pagina de Twitter.
Ministrul diplomației chineze, Wang Yi, a cerut, azi, Rusiei și Ucrainei să reia dialogul și negocierile, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.
Oficialul de la Beijing a solicitat ambelor părți să negocieze opțiuni viabile, ca o condiție pentru a pune capăt conflictului.
„În primul rând, ar trebui să rămânem la dialog și negocieri. Principala prioritate pentru părți este reluarea dialogului fără precondiții”, a declarat Wang Yi, citat de agenția rusă Ria Novosti.