Nava rusească Askold ar putea fi imposibil de reparat după atacul ucrainean de pe 4 noiembrie: „Partea superioară este avariată semnificativ” (FOTO)

Nava rusească Askold ar putea fi imposibil de reparat după atacul ucrainean de pe 4 noiembrie: „Partea superioară este avariată semnificativ” (FOTO)
Sursa Foto: Twitter/ @KyivIndependent

Biroul de Comunicații Strategice (StratCom) al armatei ucrainene a transmis luni, 6 noiembrie, că transportatorul rusesc de rachete de croazieră Askold a suferit avarii semnificative în urma loviturii Ucrainei asupra Crimeei din 4 noiembrie, ceea ce ar putea fi imposibil de reparat, notează kyivindependent.com.

Nava rusească Askold ar putea fi imposibil de reparat

Anunțul StratCom a fost insoțit de o fotografie în care se pare că surprinde avariile mari suferite de navă în timpul atacului.

Această navă poate transporta până la opt rachete Kalibr, pe care forțele ruse le folosesc pentru a ataca infrastructura din Ucraina. De asemenea, StratCom a remarcat că nava face parte din proiectul rusesc de tehnologie stealth Karakurt.

Comandantul forțelor aeriene Mykola Oleshchuk a declarat pe data de 4 noiembrie că forțele ucrainene au vizat o navă rusă care transporta rachete Kalibr într-o lovitură asupra Crimeei ocupate de ruși, însă fără a specifica numele acesteia.

Andrii Rijenko, căpitanul marinei ucrainene, a declarat pe 5 noiembrie programului de investigație Schemes al Radio Europa Liberă/Radio Liberty că, potrivit imaginilor din satelit, Askold a fost avariată în atac.

„Puteți vedea că încă plutește, dar partea superioară a navei este avariată semnificativ”, a susținut acesta.

Tot pe 4 noiembrie, presa rusă controlată de stat a precizat că ministerul rus al Apărării a confirmat că lovitura ucraineană a avariat o navă situată într-un șantier naval din orașul Kerci din Crimeea.

În plus, pe rețelele de socializare au început să apară videoclipuri care ar fi prezentat momentul în care nava a fost lovită.

Comandantul Forțelor Aeriene ale Ucrainei: „Sper că o altă navă a luat-o pe urmele Moskva”

Conform comandantul suprem al Forțelor Aeriene ucrainene, Marina rusă ținea staționată acolo una dintre cele mai moderne nave ale sale, mai exact o navă purtătoare de rachete de croazieră Kalibr.

În războiul actual, Moscova a atacat frecvent Ucraina cu rachete Kalibr, ele fiind lansate de pe nave și submarine rusești din Marea Neagră.

„Sper că o altă navă a luat-o pe urmele Moskva!”, a spus Mikola Oleșciuk, comandantul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, într-o postare pe Telegram, referindu-se la nava amiral a Flotei rusești din Marea Neagră scufundată de rachete ucrainene la 14 aprilie 2022.