Ucraina a respins ideea unei zone economice speciale propusă de delegații Statelor Unite, în acord cu Rusia, în Donețk. Cele două delegații vor discuta luni, în continuarea negocierilor de la Berlin despre garanțiile de securitate.
Delegația ucraineană care participă la discuțiile pe planurile de pace propuse de administrația Trump în acord cu Rusia, a respins ideea privind crearea unei zone economice speciale în regiunea Donețk. Informația a fost dată publicității de Politico care citează un oficial francez sub protecția anonimatului. Rusia încearcă să acapareze, cu ajutorul administrației Trump regiunile ucrainene pe care nu le-a putut anexa militar
Vladimir Putin a trecut aceste regiuni în Constituție, în 2024, ca fiind parte integrantă a Rusiei. Or, încheierea războiului din Ucraina, pe actuala linie de front, fără ca anexarea regiunilor respective ar echivala, în plan intern, cu o înfrângere.
Propunerea lui Donald Trump a vizat instituirea unei zone „tampon” în estul Ucrainei. Această zonă s-ar afla, în prima fază, sub controlul unei părți terțe, altele decât cele ucrainene sau ruse. Zona ar fi funcționat, potrivit presei de la Kiev, ca un teritoriu cu statut economic special, în care ar fi fost implicate inclusiv interese comerciale americane.
Președintele Volodimir Zelenski ar fi respins această idee. El a propus, la schimb, un alt compromis, pentru a demonstra că este disponibil la continuarea negocierilor. Liderul ucrainean s-a arătat dispus să renunțe la solicitarea privind aderarea la NATO în schimbul unor garanții de securitae colectivă similare cu Articolul 5 din tratatul nord-atlantic. Inițiativa a fost întâmpinată cu scepticism de către unii analiști occidentali.
O nouă rundă de discuții cu privire la garanțiile de securitate de care ar trebui să beneficieze Ucraina au loc luni, la Berlin Sunt implicați liderii europeni, cei de la Kiev și reprezentanții lui Donal Trump. Potrivit Politico și Bloomberg, tema centrală este revizuirea celui mai recent proiect al „planului de pace” propus de Washington. Acest document are în vedere statutul teritoriilor ucrainene și garanțiile de securitate.
Duminică, delegațiile ucraineană și americană au purtat discuții timp de aproximativ cinci ore la sediul cancelarului german Friedrich Merz. Surse citate de Bloomberg afirmă că Statele Unite ar susține solicitarea Rusiei ca Ucraina să își retragă trupele din părțile neocupate ale regiunii Donețk. Aceasta cerere a fost respinsă în mod repetat de președintele Zelenski.
Pentru reuniunea de luni este așteptată participarea a aproximativ zece lideri europeni. Vor fi prezenți la Berlin secretarul general al NATO, Mark Rutte, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Rusia trebuie să știe că vom rămâne de partea Ucrainei. Este necesar să lucrăm la o soluție care să fie sustenabilă pe termen lung”, a declarat ministrul german de externe, Johann Wadephul.
It is reported that the US-Ukraine meeting in Berlin is finished.
Yesterday, the meeting lasted about five hours, today’s part was about two hours.
President of Ukraine is meeting with President of Germany. https://t.co/k8xERSRpeJ pic.twitter.com/Wzx3ZrYllP
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) December 15, 2025
După discuțiile de duminică, trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, a afirmat că s-au înregistrat „progrese semnificative”. În același timp, consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, a sugerat că modificările propuse de Ucraina și de statele europene nu vor fi acceptate de Rusia.
De altfel, acest gen de abordare face parte din tehnica sovietică de negociere. Delegația rusă refuză orice compromis, în negocieri, până când cealaltă parte, exasperată, de lipsa oricărui progres cedează.
Refuzul de a negocia direct, la masă cu Ucraina este parte a acestei tactici. Cel mai probabil, negociatorii Kievului cunosc aceste tehnici și nu ar ceda. În schimb, Moscova a preferat să-l abordeze direct pe Donald Trump, dispus să cedeze mult mai ușor. Mai ales dacă, așa cum s-a întâmplat, i-au fost fluturate prin fața ochilor o serie de avantaje economice și financiare.
Așa se face că delegația americană face naveta între Moscova și Kiev, ceea ce o vulnerabilizează în fața cererilor venite de la Putin. Este parte a strategiei de negociere de tip sovietic ce urmărește epuizarea fizică și psihică a mediatorilor, plimbați dintr-o parte în alta,