Nicolas Sarkozy va fi judecat, în apel, undeva în primăvara viitoare, a stabilit Curtea de Apel din Paris. Potrivit instanței, procesul fostului președinte va începe pe 16 martie și este estimat să dureze până pe 3 iunie.
Fostul preşedinte al Franței va fi judecat, în apel, în dosarul finanţării electorale primită din partea Libiei conduse de dictatorul Muammar al-Gaddafi. Data începerii procesului lui Nicolas Sarkozy, în apel, a fost fixată pentru 16 mai, a anunțat Curtea de Apel din Paris, într-un comunicat de presă. Este de așteptat ca procedurile judiciare să dureze până la începutul lunii iunie, relatează AFP.
Fostul şef de stat de dreapta a fost condamnat, printr-o decizie pronunțată, pe 25 septembrie, la cinci ani de închisoare. El a fost acuzat de asociere cu o grupare de răufăcători. Tribunalul din Paris l-a găsit vinovat că şi-a lăsat colaboratorii să facă demersuri în Libia fostului dictator Muammar al-Gaddafi cu scopul de a solicita o finanţare ocultă a campaniei prezidenţiale din 2007.
După pronunțarea sentinței, fostul președinte a fost încarcerat pentru trei săptămâni la închisoarea Sante, la Paris.
Alături de Sarkozy vor fi judecate încă nouă persoane, inclusiv doi colaboratori de-ai acestuia. Este vorba despre Claude Guéant şi Brice Hortefeux. De asemenea, va fi judecat și intermediarul Alexandre Djouhri, condamnat la şase ani de închisoare în prima instanţă şi încarcerat.
Béligh Nabli, @Chronikfr sur @franceinfo TV :
„Le casier judiciaire de N. #Sarkozy (qui a déjà été condamné définitivement pour corruption – „affaire Bismuth”) est exceptionnel pour un ex-président de la République, d’autant que sa carrière politique fut structurée autour… pic.twitter.com/MnolAcxtie— Chronik (@Chronikfr) September 25, 2025
Alți trei inculpați, din dosarul Nicolas Sarkozy, Eric Woerth, fost ministru al Muncii şi Bugetului, care a fost trezorierul campaniei prezidenţiale, Edouard Ullmo, un fost vicepreşedinte executiv al Airbus şi sauditul Ahmed Bugshan au fost achitați.
Parchetul Naţional Financiar (PNF) a făcut apel împotriva tuturor condamnaţilor, cu excepţia lui Ahmed Bugshan.
La câteva ore după ce a fost eliberat din închisoare, Sarkozy a anunţat pe X că-şi va pregăti procesul în apel. El susține că intenționează să-și dovedească nevinovăția.