Noi provocări ale Rusiei au loc în Transnistria, pe fondul unor presupuse tentative de destabilizare a Republicii Moldova. Astfel, autoritățile din Transnistria au anunțat că au blocat cu succes o tentativă de asasinare a președintelui nerecunoscut al regiunii separatiste, Vadim Krasnoselski.
Această tentativă ar fi fost pusă la cale de către serviciul ucrainean de informații SBU. Participanții la așa-zisa tentativă de asasinat au fost reținuți de serviciul de securitate, a anunțat Tiraspolul, potrivit Reuters.
„Ministerul Securităţii Statului al Republicii Moldoveneşti Nistrene informează despre prevenirea unui atac terorist. Crima, ordonată de SBU, era pregătită împotriva unui număr de oficiali transnistreni. Suspecţii au fost reţinuţi. Ei fac depoziţii”, se arată în comunicatul de presă al ministerului, citat de RIA Novosti și Agerpres.
Atacatorii ar fi pregătit un atac terorist în centrul Tiraspolului şi, pe lângă eliminarea liderilor transnistreni, mizau pe un număr mare de victime, susține agenţia de presă rusă.
Presa de la Tiraspol l-a prezentat și pe cel care ar fi trebuit să înfăptuiască „actul terorist”.
„Acesta este Veaceslav Kisnichan. El ar fi trebuit să comită atacul terorist de la Tiraspol, la comanda SBU. Locul exploziei – centrul orașului – a fost convenit de curatorii săi. Era planificat să fie zeci de victime printre oamenii care trec accidental pe acolo. Kisnichan s-a născut la Tiraspol în 1979. Acum doisprezece ani s-a mutat la Odesa. Din februarie anul trecut, acesta activează la SBU. Acolo a fost învățat să mineze diferite obiective. Misiunea sa era Transnistria: să monitorizeze și apoi să elimine conducerea republicii”, susține Novosti Pridnestrovia.
Ministerul rus al Apărării a acuzat recent Kievul că face pregătiri pentru o invazie a Transnistriei, iar diplomația rusă și-a reiterat poziția vineri, susținând că Ucraina a desfășurat personal și echipamente militare în apropierea Transnistriei și că există desfășurări de poziții de tragere a artileriei și zboruri frecvente ale dronelor ucrainene deasupra acestui teritoriu.
Zelenski a susținut că Rusia ştie că nu poate ajunge la Chişinău decât prin Transnistria şi de aceea mizează pe această provocare:
„Însă autorităţile de la Chişinău ştiu că noi respectăm integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova”, a adăugat Zelenski, negând astfel teoria Moscovei, care a acuzat că Ucraina şi-a adus personal şi echipament militar în apropierea frontierei cu Republica Moldova, că ar fi desfăşurat artilerie în poziţii de tragere şi că lansează drone deasupra teritoriului transnistrean, înaintea unei presupuse „invazii”.