Pentru a patra zi consecutiv Aeroportul din Suceava este blocat din cauza ceții, informează Obiectiv de Suceava.
”Este ceață sub limita minimă a ILS-ului, sistemul care aduce avioanele la aterizare pe vizibilitate scăzută. Ca urmare, și astăzi, din păcate, dacă nu se îndreaptă vremea, o să trebuiască să redirecționăm aeronavele.
Aș vrea să menționez aici faptul că Aeroportul Suceava este dotat cu un ILS de categoria 2, un ILS performant de altfel, pe care în România îl mai au aeroporturile din Cluj, Iași, Satu Mare, Baia Mare, Craiova, Constanța. Sisteme ILS mai performante sunt la aeroporturile de la Timișoara și la Otopeni, ILS-uri care sunt de categoria 3, dar și chiar și cu acestea, nu de puține ori, au fost redirecționate aeronavele la aeroporturile de rezervă”, a declarat directorul aeroprotului.
Acesta a mai anunțat că, împreună cu ROMATSA, se încearcă implementarea unor proceduri de operare prin GPS, proceduri care vor fi alternative sistemului de navigație de tip ILS. ”ROMATSA are în programul de investiții pentru anul 2023 modernizarea ILS-ului de la Suceava, ca să treacă de la categoria 2 la categoria 3, cu caracteristici identice ca la Otopeni. Sperăm să definitivăm la sfârșitul anului upgradarea ILS-ului și, după cum spuneam, și procedurii GPS, pentru prima dată în România”, a spus directorul Aeroportului sucevean.
Marius Paisa, managerul departamentului de deservire pasageri, a declarat că principalele companii aeriene au fost afectate de vremea de la Suceava.