O adolescentă a fost înfometată de părinți pentru a avea aspectul unui copil. Tratamentul înfiorător la care a fost supusă

O adolescentă a fost înfometată de părinți pentru a avea aspectul unui copil. Tratamentul înfiorător la care a fost supusă
Sursa foto: Freepik / @freepik

Părinții unei adolescente din Australia, în vârstă de 17 ani, sunt judecați pentru că și-ar fi înfometat fiica. Aceasta cântărea doar 27,3 kilograme și avea înălțimea de 147 de centimetri, îndeplinindu-le astfel dorința părinților de a avea un copil mic

Totul a început în 2020, când profesoara de balet a fetei le-a anunțat autoritățile școlare că aceasta este extrem de slabă și pare chiar subnutrită. Părinții au respins ferm orice acuzație privitor la modul în care au grijă de copilul lor, spunând că fata mănâncă mult, are o dietă echilibrată și este perfect sănătoasă, potrivit abc.net.au.

Încercări multiple de a ascunde realitatea

În încercarea de a-și masca orice urmă de vinovăție, la sfârșitul anului 2020, tatăl fetei i-a cerut unui medic de familie să îi elibereze o scrisoare medicală, prin care să ateste că fiica lui este sănătoasă. Medicul a refuzat, pe motiv că tatăl nu a vrut să își aducă fiica pentru a fie examinată.

Un reprezentant al serviciului de Protecție a Copilului a făcut multiple programări la nutriționist pentru ca fata să poată fi examinată, însă tatăl le-a anulat pe toate. Mai mult decât atât, atunci când doi  reprezentanți ai Protecția Copilului au făcut o vizită la domiciliu, tatăl le-a spus că fiica lui nu era acolo.

Doctorii au fost șocați de starea fetei

În cele din urmă, în aprilie 2021, fata a fost internată la Spitalul de Copii din Perth, după luni în care reprezentanții serviciului de Protecție a Copilului au încercat să îi convingă pe părinții fetei să accepte evaluările medicale.

Programarea care trebuia să dureze o jumătate de oră, a fost prelungită la o oră și jumătate, doctorul descoperind cu stupoare că fata cântărea doar 27,3 kilograme și avea 147 de centimetri înălțime. Cazul fetei a fost considerat o urgență, fiind în pericol de moarte.

Înălțimea și greutatea mult mai mici decât ar fi fost normal la vârsta ei, precum și ritmul cardiac foarte mare i-au determinat pe medici să o evalueze ca având „malnutriție de gradul patru”.

Părinții o tratau ca pe un copil

Anchetele desfășurate ulterior au demonstrat că părinții i-au falsificat până și certificatul de naștere, din același considerent pentru care au și ales să o înfometeze, ca să pară mai mică. De altfel, ei se comportau cu ea ca și cum ar fi fost o fetiță, nu o adolescentă, oblingând-o să se uite la desene animate pentru copii mici, monitorizându-i timpul petrecut în baie și cât dura periajul dinților. După internarea în spital, aceștia i-au dus păpuși Barbie, ca să se joace, potrivit Antena 3.

În cele 50 de zile petrecute în spital, fata a luat în greutate 7 kilograme. Ulterior a fost preluată de protecția copilului.

Procesul celor doi părinți este în plină desfășurare.