O centrală nucleară din Nebraska, SUA, este pusă în pericol de râul Missouri, după ce mai multe diguri au fost distruse de ape, în urma ploilor abundente care au provocat inundaţii masive, scrie ibtimes.com.
Potrivit autorităţilor, centrala Fort Calhoun este la un pas de a fi inundată, fapt ce provoacă îngrijorări cu privire la o criză similară cu cea de la centrala Fukushima, din Japonia.
Nivelul apei din râul Missouri a crescut alarmant în ultima săptămână, apa ajungând la 274,5 metri deasupra nivelului mării, oprindu-se la timp pentru a evita închiderea centralei nucleare, care se află la 275,2 metri deasupra nivelului mării. Cu toate acestea autorităţile sunt în stare de alertă, pericolul fiind îndepărtat doar pentru moment.
Autorităţile au construit diguri din nisip în jurul centralei nucleare, ce au reuşit să ţină apele năvalnice la distanţă, pentru moment. Situaţia riscă să se înrăutăţească dacă ploile torenţiale vor continua şi în următoare zile.