O profesoară de canto de la Conservatorul din Marsilia, acuzată de trei studenți de agresiune sexuală și viol. Îi hărțuia sexual în timpul orelor de curs

O profesoară de canto de la Conservatorul din Marsilia, acuzată de trei studenți de agresiune sexuală și viol. Îi hărțuia sexual în timpul orelor de curs
Sursa foto: unsplash

O profesoară de canto de la Conservatorul din Marsilia, de 57 de ani, este acuzată de trei studenți de agresiune sexuală și viol.

Două plângeri ale aceleiași studente

La finalul lunii mai, o studentă din Tunisia, a depus o plângere împotriva profesoarei de canto, iar în iunie, aceasta a fost suspendată din funcție. Dar, la scurt timp a fost repusă în funcție și desfășura cursuri doar marți și miercuri, pentru că în acele zile studenta care a făcut plângerea nu se afla la cursuri, conform observatornews.

Cu toate acestea, în septembrie, profesoara s-a ales cu o altă plângere de aceeași student, dar pentru un viol comis în 2020. După trei luni, o studentă din Ucraina a depus o plângere pentru că dascălul i-a dat o palmă peste fese în timpul unui curs.

După aceste plângeri, conducerea a convocat o întâlnire de urgență cu reprezentanții elevilor și profesorilor.

Femeia hărțuia sexual studenții

„Am menționat această nouă agresiune fără însă ca direcțiunea să ia act de ea”, relatează Aurélien Novak, unul dintre reprezentanții studenților ai Institutului Național Superior de Educație Artistică Marseille Méditerranée (INSEAMM).

A treia plângere a fost depusă luni dimineață de un tânăr care o acuză pe profesoară că l-a atins de mai multe ori, între 2021-2022, în zonele intime, în timpul cursurilor. Femeia l-a pus pe student să se descheie la curea, apoi l-a atins. La final, i-a dat o palmă peste fese în semn de felicitare pentru că s-a descurcat bine la un exercițiu.

După toate aceste reclamații, la Conservatorul Pierre-Barbizet din Marsilia se desfășoară o activitate internă.