O studentă din Belarus, condamnată la închisoare, pentru distribuirea postărilor anti-Putin

O studentă din Belarus, condamnată la închisoare, pentru distribuirea postărilor anti-Putin
Foto: Telegram/MAYDAY.

O studentă din Belarus a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru  faptul că a distribuit mai multe postări anti-război. Tânăra a condamnat public agresiunea Rusiei pe teritoriul Ucrainei, informează  MAYDAY.

Tânăra a fost condamnată la 6 ani de închisoare

Tânăra a fost reținută de oamenii legii în 28 februarie. Activista este bănuită că ar fi  afectat securitatea națională a Belarusului și l-a jignit pe Aleksander Lukașenko.

Pe data de 27 februarie, tânăra a criticat politica externă a lui Putin, într-un chat studențesc. Aceasta a venit cu îndemnul de a participa la un miting împotriva războiului. Ea și-a exprimat opinia că armata Belarusului nu ar trebui să se alăture războiului.

KGB-ul Belarus a adăugat-o pe lista „persoanelor implicate în activități teroriste”. Tânăra a fost exmatriculată de la universitate, iar acum va fi condamnată la  șase ani de închisoare.

Un rus, vizitat de ofițerii FSB

În același timp, un cetățean al Federației Ruse care a ajutat financiar armata ucraineană a primit un avertisment oficial. Bărbatul a transferat fonduri către fundația internațională de caritate Come Back Alive, notează RIA Novosti. Acesta a fost vizitat de ofițerii FSB.

Potrivit FSB, Fundația Come Back Alive ajută Forțele Armate ale Ucrainei în dotarea acestora cu mijloace electronice de supraveghere, vehicule aeriene fără pilot și echipamente de comunicații.

Se observă că în Rusia finanțarea unor astfel de organizații intră sub incidența articolului 275 „Trădarea” din Codul penal al Federației Ruse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`