Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: Al-Qaida a răpit un preot franciscan în Siria

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: Al-Qaida a răpit un preot franciscan în Siria
Foto: aleteia.org

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunțat marți că către Frontul Al-Nosra, ramură a Al-Qaida, a răpit un preot franciscan, cu cetățenie irakiană, în nord-vestul Siriei, relatează AFP, citat de Agerpres.

”Preotul franciscan Dia Aziz a fost răpit sâmbătă de Al-Nosra în satul Yaacoubiyé, aproape de orașul Jisr al-Choughour”, a afirmat OSDO.

”Emirul’ Al-Nosra din zonă, un egiptean, l-a convocat pe părintele Aziz pentru , dar acesta nu s-a mai întors acasă”, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Preotul, în vârstă de 41 de ani, a fost răpit ”de la Mănăstirea Imaculata Concepție”, potrivit unei postări a OSDO pe un site de socializare.

Tags:
Ultima oră
20:14 - Capul Sfântului Gheorghe va fi adus la Mănăstirea Pantocrator. Cum va avea loc ceremonia
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena