Papa Leon al XIV-lea, primul Papă american, pare să aibă relații de rudenie cu nume mari de la Hollywood şi supervedetele muzicii. Experții în genealogie au descoperi că Suveranul Pontif ar fi verişor îndepărat cu Madonna, Angelina Jolie şi Justin Bieber.
După ce a refăcut arborele genealogic al Papei din ultimii 500 de ani, un expert din New Orleans, oraş de unde sunt bunicii materni ai Suveranului Pontif, a descoperit legătura de sânge dintre Papa Leon şi celebrităţile de renume mondial. Bărbatul susţine că prin intermediul unui strămoş canadian, născut la sfârşitul secolului al XVI-lea, liderul lumii catolice ar fi văr de-al nouălea cu Madonna, scrie Observator News.
Madonna care, de-a lungul timpului, a fost de multe ori criticată pentru folosirea imaginilor religioase în videoclipurile și spectacolele sale, s-a declarat încântată de alianţă.
„Silvio, suntem rude cu Papa!”, a scris artista pe Instagram alături de o fotografie în care apare tatăl ei, Silvio.
De asemenea, datorită acestui strămoș născut la sfârşitul secolului al XVI-lea, Papa este o rudă îndepărtată și a lui Hillary Clinton, a actriței Angelina Jolie, a foștilor premieri canadieni Justin și Pierre Trudeau și a cântăreţului Justin Bieber.
Însă înrudirea cu atâtea nume mari nu este singurul aspect fascinant pe care cercetarea genealogică l-a scos la iveală. Papa Leon pare să aibă origini franceze, italiene, spaniole și creole, iar cel puțin 17 strămoși ai săi au fost identificați ca fiind parțial de culoare. Mulți dintre aceștia au fost cândva sclavi. Este și cazul unei străbunici, Marie Jeanne, o femeie mulatră pe care stăpâna sa nu doar că a scăpat-o de robie, dar i-a și lăsat drept moștenire un sfert din moșie şi 15 muncitori.