Patru persoane au ajuns la spital cu arsuri, după ce au fost lovite de fulger într-o Grădină Botanică

Patru persoane au ajuns la spital cu arsuri, după ce au fost lovite de fulger într-o Grădină Botanică
Sursa Foto: Freepik.com

Furtuni puternice au lovit luni, 12 februarie, orașul Sydney, aducând ploi abundente și provocând cel puțin 75.000 de descărcări electrice pe o rază de 100 kilometri, a raportat meteorologul Weatherzone, Ben Domensino.

Incident șocant în Grădina Botanică din Sydney

Patru persoane care se aflau în Grădina Botanică din Sydney au ajuns la spital cu arsuri, asta după ce au fost lovite de fulger.

Potrivit purtătorului de cuvânt al New South Wales Ambulance, totul s-a întâmplat în jurul orei 12:45, când acestea se aflau sub un copac, informează theguardian.com.

Printre cei care au fost răniți se află un adolescent, o tânără în vârstă de 20 de ani, un bărbat și o femeie, ambii de 30 de ani.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al ambulanței a mai precizat că în momentul în care cele patru persoane au fost lovite de fulger acestea „şi-au pierdut cunoştinţa”, însă la scurt timp după aceea și-au revenit.

Tânăra și adolescentul au fost transportați la spitalul Royal Prince Alfred, iar bărbatul și femeia mai în vârstă au fost duși la spitalul St Vincent, toți în condiții stabile.

Cei patru pacienți au suferit „unele arsuri” de la fulger. Erau monitorizați pentru probleme cardiace, mai notează sursa menționată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:53 - De ce s-a îngrășat chef Sorin Bontea în ultima vreme: „Mi-e foame de aș mânca și pietre”
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia. Reprezentanţii ministerului continuă demersurile pentru a acorda asistenţa consulară
18:41 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 decembrie: Majoritatea Balanțelor sunt la o răscruce în ce privește investițiile, gestionarea zonei financiare (VIDEO)
18:17 - Ministerul Culturii: Mircea Diaconu lasă în urma lui o moștenire artistică impresionantă. Rămâne un simbol al talentului și al pasiunii pentru artă
17:58 - SRI vrea să se odihnească după ce a pierdut războiul hibrid: Își renovează hotelul din Călimănești-Căciulata. Valoarea investiției e de zeci de milioane de lei