Autoritățile locale din Mariupol au avertizat că orașul este vulnerabil în fața epidemiilor, având în vedere condițiile sanitare îngrozitoare din mare parte a regiunii și faptul că mii de cadavre au rămas sub dărmături.
Se estimează că aproximativ 100.000 de oameni locuiesc încă în oraș, în ciuda săptămânilor de lupte grele și a absenței unei aprovizionări centralizate cu apă, potrivit CNN.
Joi, consiliul municipal a declarat că există riscul de holeră, dizenterie și infecții cu E-coli. Autoritățile au transmis că situația este deja intolerabilă și că s-ar putea înrăutăți odată cu creșterea temperaturilor.
„Deja temperaturile ajung undeva la 20 de grade. Epidemii mortale ar putea izbucni în curând în oraș din cauza lipsei de alimentare centralizată cu apă și a canalizării, a descompunerii a mii de cadavre aflate sub dărâmături și a deficitului catastrofal de apă potabilă și mâncare”.
Primarul din Mariupol, Vadim Boychenko, a declarat: „Ocupanții nu pot oferi populației existente hrană, apă și medicamente. Sau pur și simplu nu sunt interesați de asta. Ei blochează toate încercările de evacuare. Și fără asta, oamenii vor muri. Este nevoie de evacuare imediata si completa”.
Poliţia capitalei ucrainene a transmis că 1.150 de cadavre au fost descoperite în regiunea Kiev de la declanşarea invaziei ruse, iar 50-70% dintre acestea aveau răni provocate de gloanţe trase cu arme de calibru mic.
„Până la ora actuală, noi am găsit, examinat şi am predat instituţiilor criminalistice 1.150 de cadavre de civili”, a declarat șeful poliţiei regiunii Kiev, Andrii Nebitov.
„Vreau să subliniez că aceştia erau civili, nu militari”, a adăugat el.
Majoritatea cadavrelor au fost descoperite în oraşul Bucea, unde sute de trupuri neînsufleţite au fost găsite după retragerea forţelor ruse.