Piloții Lufthansa intră în grevă: Vor fi afectate zborurile de lung curier

Piloții Lufthansa intră în grevă: Vor fi afectate zborurile de lung curier
Foto: thenewstribe.com

Piloţii Lufthansa vor intra în grevă, marţi, pe aeroportul din Frankfurt, urmând să fie afectate zborurile de lung curier, relatează AFP.

După o mişcare socială a piloţilor Air France luni, greva de la Lufthansa va afecta zborurile de lung curier cu plecare şi sosire la Frankfurt şi efectuate cu avioane Airbus A380, A330, A340 şi Boeing B747, în intervalul orar 09.00-17.00 (10.00-18.00 ora României), a anunţat un comunicat emis luni de sindicatul piloţilor Cockpit, aflat în conflict cu conducerea grupului german în legătură cu regimul de prepensionare.

După eşecul negocierilor la sfârşitul lui august, Cockpit a organizat deja trei greve de mai multe ore care au condus la anularea a 475 de zboruri în total, care asigurau în special legături interne şi europene.

Aceste greve costă scump compania, ale cărei conturi au fost deja afectate în acest an de o pierdere de 60 de milioane de euro generată de o mişcare socială de trei zile în aprilie.