Poliția din Irlanda investighează moartea unui fermier de 56 de ani, dispărut la sfârșitul lunii martie. El ar fi fost tranșat și ascuns într-un rezervor de dejecții. Poliţiştii au găsit rămăşiţe împrăştiate pe câmp, conform Observator.
Victima este Michael Gaine, un fermier în vârstă de 56 de ani din Kenmare, sud-vestul Irlandei. El a fost dat dispărut pe 21 martie. Ultimul loc în care fusese văzut era un magazin local, unde își reîncărca cartela telefonică.
Polițiștii, alături de soția fermierului, Janice Gaine, și sora, Noreen O’Regan, au făcut mai multe apeluri publice și au încercat să elucideze cazul. Timp de opt săptămâni, aceștia au investigat cazul ca pe o dispariție.
La final de aprilie, cazul a fost etichetat drept o crimă. Poliția crede că trupul fermierului ar fi fost tranșat și aruncat într-un rezervor de dejecții, care ulterior a fost golit pe mai multe terenuri agricole, scrie sursa citată.
„Se crede acum că rezervorul a fost golit, iar conținutul a fost împrăștiat pe mai multe câmpuri. Toate aceste terenuri sunt verificate, iar alte părți ale corpului au fost descoperite”, a declarat o sursă citată de publicația Irish Mirror.
Mai multe terenuri agricole din zona Carrig East, Kenmare, aflate chiar în proprietatea lui Michael Gaine, au fost investigate. Zona a fost declarată oficial scenă a crimei. Au fost găsite rămășițe umane.
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost arestat în legătură cu cazul, la 48 de ore după ce primele părți ale corpului au fost găsite pe terenurile vizate.
Poliția a transmis că va „efectua percheziții și examinări tehnice pe terenurile din Carrig East, Kenmare, județul Kerry”, iar familia a cerut „respectarea intimității în aceste momente”.