Polonia se alătură statelor europene care introduc noi restricțiid e circulație pentru cetățeniis trăini în contextul creșterii numărului cazurilor de coronavirus. Astfel, începând de miercuri, zborurile directe provenind din 44 de ţări, între care Spania, Israelul şi România, vor fi interzise. Guvernul polonez a motivat măsura invicând nevoia de a evita o intensificare a epidemiei covid-19, scrie Reuters.
Statele Unite, Malta, Muntenegru, Mexicul, Brazilia, Argentina şi India sunt vizate, de asemenea, de această interdicţie, în timp ce Rusia şi China urmează să fie retrase de pe listă, scrie presa poloneză.
Varşovia ia această decizie în cadrul altor măsuri în contextul în care Guvernul încearcă să stopeze o răspândire a noului coronavirus, fără să recurgă la o izolare generalizată.
Polonezii pot, în schimb, să călătorească cu avionul în orice ţară – cu condiţia să folosească doar zboruri indirecte, prin ţări care nu figurează pe o listă cu interdicţii, precum Germania.
Polonia, o ţară cu 38 de milioane de locuitori, a înregistrat oficial 67.922 de contaminări cunoul coronavirus şi peste 2.000 de decese din cauza covid-19 de la începutul epidemiei. Autorităţile sanitare poloneze au anunţat marţi 550 de noi contaminări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore.
La rândul său, Guvernul maghiar a anunțat vineri că nu va permite cetățenilor străini – inclusiv cetățenilor UE – să călătorească în țară începând cu 1 septembrie pentru a bloca răspândirea noului coronavirus.
Între timp, guvernul a fost de acord cu unele excepții pentru statele membre ale Grupului de la Vișegrad, permițând intrarea cetățenilor cehi, slovaci și polonezi în cazul în care aceștia prezintă un test de coronavirus negativ, scrieeuractiv.com.