“Predicatorul apocalipsei” Harold Camping a suferit un accident vascular

“Predicatorul apocalipsei” Harold Camping a suferit un accident vascular

Omul care a panicat o lume întreagă luna trecută anunțând eronat sfărșitul lumii, pastorul Harold Camping, a suferit, joi, un atac vascular cerebral. „Pastorul apocalipsei”, în vârstă de 89 de ani, a fost transportat de urgență la spital după ce I s-a făCut rău la reședința sa din localitatea Alameda, California.

“A suferit un AVC, pe partea dreaptă”, a declarat o vecină a pastorului, pentru Oakland Tribune.

Vecina, care a dorit să își păstreze anonimatul, a povestit că împreună cu soțul a încercat să o liniștească pe soția pastorului Shirley, în timp ce paramedicii i-au acordat acestuia primul ajutor și l-au transportat la spital.

„Vorbea greu dar în rest e în regulă”, a declarat vecina, al cărei soț vorbise cu Camping, vineri.

Purtătorul de cuvânt al predicatorului, Charles Menut, a postat pe internet o informare despre starea acestuia de sănătate.

„Vă rog rugați-vă pentru el ”, a scris Menut. “El și Shirley au destui membrii ai familiei care țin lucrurile sub control”.