Președintele ucrainean Poroșenko anunță începutul drumului EUROATLANTIC! Dan Dungaciu: Ucraina este un „cartof fierbinte”, atât pentru UE, cât și pentru NATO

Președintele ucrainean Poroșenko anunță începutul drumului EUROATLANTIC! Dan Dungaciu: Ucraina este un „cartof fierbinte”, atât pentru UE, cât și pentru NATO

Ucraina reprezintă un „cartof fierbinte” în acest moment, atât pentru UE, cât și pentru NATO, consideră Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, potrivit rfi.ro.

„Există în Ucraina pe de o parte campania prezidențială (…) Iar pe de altă parte o confruntare acerbă între Est și Vest. Sau, dacă vreți, unii polticieni vor să facă din această confruntare tema care să acapareze toată campania prezidențială. Iar domnul Poroșenko este unul din acei politicieni. (…) Are tot interesul politic ca agenda să fie una geopolitică și strategică”, a explicat Dan Dungaciu.

Președintele Fundației Universitare a Mării Negre a făcut această declarație, în contextul în care Petro Poroșenko a anunțatUcraina va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană peste cinci ani, în 2024, și va începe în paralel procedurile de afiliere la NATO.

Anunțul vine pe fondul sondajelor electorale din statul vecin, care nu-l arată prea bine pe actualul șef al statului ucrainean. Prin urmare, diplomatul român consideră că Petro Poroșenko ar încerca să acapareze Campania electoral cu teme strategice, pentru a compensa lipsa de progrese economice și în combaterea corupției.

„În acest moment asemenea vești pentru Bruxelles cad ca niște bombe cu efect întârziat. Sigur că Buxelles-ul vrea să facă orice să scape de această dezbatere. (…) Numai asta nu dorește să ducă mai departe, adică ideea unei potențiale extinderi a Uniunii Europene, care este extreme de prost prizată de public în acest moment. Ghinionul enorm al Ucrainei”, a spus Dan Dungaciu, în același interviu pentru RFI.