Potrivit presei internaționale, Eva Kaili pare să fi recunoscut în fața autorităților că știa despre faptele de care este acuzat partenerul ei, dar avocatul ei neagă acest lucru.
Avocatul Evei Kaili, Michalis Dimitrakopoulos, neagă informațiile publicate astăzi cu privire la o presupusă mărturie a fostei vicepreședinte a Parlamentului European în fața autorităților.
Presa italiană și belgiană a scris că Eva Kaili a recunoscut că știa de circuitul mitei la care este acuzat că a participat partenerul ei, Francesco Giorgi, dar și că ea însăși i-a cerut tatălui ei să ascundă valiza cu bani.
Vorbind pentru postul public de televiziune din Grecia, ERT, Dimitrakopoulos a afirmat că Eva Kaili nu a afirmat niciodată că a avut cunoștință sau a participat la faptele de care este acuzat partenerul ei.
Avocatul a mai precizat că banii găsiți în apartamentul comun al cuplului nu s-au aflat niciodată în proprietatea sau posesia clientei sale, adăugând că aceasta nu a primit niciodată mită, relateză IN.gr preluat de Rador.
Cotidianul italian La Repubblica a mai scris, pe lângă cele de mai sus, că după arestarea partenerului ei, Francesco Giorgi, Eva Kaili a încercat să îl avertizeze pe fostul europarlamentar Antonio Panzeri și pe alți doi europarlamentari cu privire la ancheta care a început cu privire la Qatargate.
De altfel, după cum explică ziarul, acesta este și motivul pentru care s-a decis arestarea lui Kaili, arestare care nu fusese planificată inițial.
De asemenea, conform relatărilor La Repubblica, prinderea în flagrant delict, adică găsirea bancnotelor în casă și încercarea de alterare a probelor, prin apelarea la tatăl ei și avertizarea altor trei persoane cu privire la anchetă, i-a convins pe belgieni să o aresteze pe Kaili.
Reamintim că Eva Kaili se va prezenta joi în fața autorităților belgiene, care vor decide dacă europarlamentara va rămâne în închisoare sau va fi eliberată condiționat.