Războiul din Ucraina, ziua 20: Rusia se retrage din Consiliul Europei / Summit NATO la Bruxelles

Războiul din Ucraina, ziua 20: Rusia se retrage din Consiliul Europei / Summit NATO la Bruxelles
Locuitorii Irpinului, încercând să se evacueze din calea bombardamentelor efectuate de forțele Rusiei. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Adrien Vautier

UPDATE, 22:00 – Ungaria a stabilit „linia roșie” în ceea ce privește sancțiunile anti-Rusia. Administrația de la Budapesta a transmis prin intermediul ministrului de Externe, Peter Szijjarto, punctul de vedere, în această săptămână.

Şeful diplomaţiei maghiare a subliniat într-un mesaj video pe Facebook că este important ca guvernul ungar să menţină unitatea europeană în privinţa sancţiunilor. Totodată, oficialul de la Budapesta a reiterat că Ungaria are „o linie roşie, care este securitatea resurselor sale energetice”.

UPDATE, 21:30 – Un summit extraordinar al NATO va avea loc săptămâna viitoare, pe fondul conflictului din Ucraina. Joe Biden, președintele SUA, va participa la întrunire.

UPDATE 19:30: Rusia contraatacă, după ce Occidentul a lansat sancțiuni economice dure, în urma agresiunii Ucrainei. Serghei Lavrov, ministrul de Externe de la Moscova, a anunțat sancțiuni personale împotriva conducerii SUA și a persoanelor apropiate administrației de la Washington.

UPDATE 19:25: Vladimir Soloviev, realizator TV cunoscut în Rusia, foarte apropiat de regimul de la Moscova, a lansat un mesaj amenințător în direct, la adresa statelor occidentale.

UPDATE 19:20: Ministerul rus de Externe spune că Moscova se retrage din Consiliul Europei. Ministerul a declarat că a transmis marți secretarului general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, o notificare oficială cu privire la decizia Rusiei de a părăsi principala organizație pentru drepturile omului de pe continent.

UPDATE 17:30: Nave ale marinei ruse au fost surprinse în imaginile din satelit în timp ce se apropie de coasta ucraineană, în apropiere de Odessa. Imaginea din satelit Sentinel 2, realizată la ora locală 11:47, arată cel puțin 14 nave.

UPDATE 17:00: Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, avertizează că există riscul ca Rusia să pună la cale o operațiune sub steag fals cu arme chimice. În acest sens, Jens Stoltenberg a dat ca exemplu acuzațiile Rusiei legate de dezvoltarea de arme chimice și biologice în Ucraina, calificându-le drept ”minciuni absurde”.

Stoltenberg a adăugat că miniștrii Apărării din statele alianței vor decide creșterea numărului de trupe în țările de est, dar și creșterea prezenței aeriene și navale în flancul estic.

UPDATE, 16.00 – Generalul american Ben Hodges, fost comandant al Forțelor Terestre ale SUA în Europa, crede că Rusia se va sufoca în Ucraina în circa 10 zile dacă Occidentul va susține militar chiar mai masiv Kievul: „Ruşii rămân fără putere, muniţie şi timp. Acum e momentul să ţii piciorul pe accelaraţie”.

Volodimir Zelenski a declarat, într-o convorbire cu liderii europeni, că deși NATO este „cea mai puternică alianță din lume”, unii membri sunt „hipnotizați de agresiunea Rusiei”.

Negocierile Ucraina – Rusia au fost reluate. Mihailo Podoliac, șeful echipei ucrainene, a anunțat principalele lor cereri: retragerea trupelor ruse și încetarea focului.

Armata ucraineană a anunţat că a respins o nouă ofensivă a rușilor asupra oraşului Mariupol. Circa 150 de atacatori ruşi au fost ucişi şi două tancuri şi câteva vehicule blindate au fost distruse.

Numărul refugiaţilor ucraineni a ajuns la trei milioane, a transmis Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).

Trei jurnalişti au fost ucişi și peste 30 răniţi de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, a anunţat ombudsmanul ucrainean Liudmila Denisova, citată de Agerpres.

UPDATE, 14:58 – Marți, au fost reluate negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, după o „pauză tehnică” de o zi. Discuțiile sunt deja în curs, după cum a anunțat David Arakhamia, unul dintre membrii delegației ucrainene.

David Arakhamia a făcut precizările într-un comentariu pentru publicația Pravda. Până la aceste ore, membrii delegației ucrainene s-ar fi abținut să facă alte comentarii publice.

UPDATE, 14:50 – Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a cerut încetarea imediată a focului și soluționarea conflictului prin eforturi diplomatice, transmite Reuters.

UPDATE, 14:45 – În jur de 3 milioane de persoane au părăsit Ucraina de la startul războiului, dintre care aproape jumătate sunt copii, arată datele agenției de resort a ONU, potrivit Reuters.

UPDATE, 14:40 – Peste 2.300 de civili au murit la Mariupol, oraș-port aflat sub asediul forțelor ruse, susțin oficialii locali, transmite Reuters.

UPDATE, 14:30 – Avocatul Marinei Ovsiannikova susține că încă nu se știe unde se află jurnalista care a afișat o pancartă anti-război în direct la televiziunea națională rusă Pervîi Kanal. Kremlinul a avut o primă reacție și el și a condamnat protestul drept un act de „huliganism”.

UPDATE, 14:15 – Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că până în acest moment România nu are probleme în acordarea asistenței medicale pentru refugiații ucraineni.

UPDATE, 14:00 – Republica Moldova face eforturi extraordinare pentru a contribui la gestionarea crizei refugiaților, iar oficialii de la București și Bruxelles fac tot ce pot pentru a ajuta, a declarat liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, marți, după întâlnirea cu președintele PNL, Florin Cîțu.

UPDATE, 13:40 – În urma bombardamentelor care au avut loc marți dimineața, într-o zonă rezidențială din Kiev, ar fi murit cel puțin două persoane. Totodată, în urma atacurilor din Harkov au fost ucise șapte persoane. În ceea ce privește Capitala, oamenii au primit o interdicție de deplasare de 35 de ore.

UPDATE, 12.55 – Miniștrii de finanțe din statele UE au aprobat formal un al patrulea pachet de sancțiuni pentru Rusia.

UPDATE, 12.50 – Oficialii din comunitatea americană de informații au descoperit că rachetele balistice lansate de Rusia asupra Ucrainei conțineau un dispozitiv-momeală menit să înșele radarele sistemelor de apărare antiaeriană.

UPDATE, 12.45 – Cel puțin doi oameni au fost uciși în bombardamentele din Kiev. Șapte au murit la Harkov.

Petro Andrișcenko, consilier al primarului din Mariupol, a declarat că aproximativ 350.000 de civili sunt încă blocați în oraș: „Majoritatea stau în subsoluri și adăposturi în condiții inumane, fără mâncare, apă, electricitate și încălzire”.

Primarul Kievului, Vitali Kiltschko, a anunțat instituirea unei noi interdicții de circulație în oraș, de marți, ora 20.00, până joi, la ora 7.00.

Wang Yi, ministrul chinez de Externe, a declarat că ţara sa „nu este parte” a războiului din Ucraina și că „nu vrea sancţiuni care să afecteze China”. Reacția vine în contextul în care oficialii americani au susținut că Rusia a cerut ajutor militar Chinei, iar aceasta a transmis că ar fi de acord să ajute.

Premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei vor merge chiar marți la Kiev, sfidând bombardamentele, pentru a discuta cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul Shmyhal

UPDATE, 10:30 – Două clădiri, situate în zonele rezidențiale din Kiev au fost bombardate marți dimineața, de forțele ruse. Cele două imobile au fost grav afectate în urma loviturilor, notează CNN. 

În cursul dimineții de marți, au fost raportate mai multe explozii puternice în centrul Capitalei, dar și bombardamente în suburbiile Kievului.

UPDATE, 10:25 – Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis soldaților ruși că dacă se vor preda, ucrainenii îi vor trata cu demnitate, nu așa cum au fost tratați de propria armată. Zelenski a mai spus că războiul a devenit un coșmar pentru ruși, care au ajuns să-și abandoneze pozițiile: „trupele ruse reprezintă unul dintre furnizorii de echipamente pentru armata noastră”.

Totodată, liderul de la Kiev a ținut să mulțumească rușilor care protestează și jurnalistei Marinei Ovsiannikova, de la televiziunea rusă Pervîi Kanal, care a întrerupt o emisiune, luni seară, pentru a afișa un mesaj „nu războiului”.

Rușii au bombardat o stație de metrou din Kiev, distrugând fațada și birourile. Stația, aproape de centrul capitalei ucrainene a fost închisă.

Un consilier al Președinției ucrainene spune că războiul ar trebui să se încheie până în mai pentru Rusia va rămâne fără resurse pentru invazie.

Mitropolitul Epifanie I al Ucrainei, liderul Bisericii Creștine Ortodoxe independente cu sediul la Kiev, a declarat că uciderea inamicului nu poate fi considerat un păcat dacă o faci pentru protejarea familiei și a patriei.

Peste 40.000 de sirieni s-au înregistrat pentru a lupta în Ucraina alături de armata rusă, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Președintele american Joe Biden a transmis un mesaj prin care anunța o serie de noi ajutoare pentru Ucraina. Șeful SUA spune că se vor asigura că ucrainenii au suficiente arme pentru a putea lupta în fața forțelor invadatoare.

Președintele francez Emmanuel Macron spune că va continua să discute cu omologul său rus, Vladimir Putin, deși rezultatele de până acum nu l-au „satisfăcut”.
„Rolul nostru astăzi… este să încercăm să oprim acest război fără să mergem la război”, a spus liderul francez.

Premierul rus Mihail Mişustin a semnat un decret prin care se interzice exportul de zahăr și cereale în Uniunea Economică Eurasiatică (UEE). Asta deși vicepremierul rus Viktoria Abramchenko a dat asigurări că nu există riscul unei penurii de produse alimentare

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a susținut că l-ar „suprima” pe președintele rus Vladimir Putin și că a nutrit un sentiment asemănător pentru dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.

Iahtul oligarhului rus Serghei Chemezov, în valoare de 128 de milioane de euro, a fost confiscat în Spania.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Două explozii puternice s-au auzit în Kiev, în cea de-a 20-a zi de război. Mai multe lovituri de artilerie ale armatei ucrainene au țintit o bază rusească, aflat într-o pădure de lângă Capitală.

Capitala Ucrainei s-a aflat sub bombardamentele armatei ruse în cursul nopții de luni spre marți. Momentan nu se cunosc detalii cu privire la numărul persoanelor rănite.

Kiev, bombardat noaptea trecută de armata rusă

Două explozii foarte puternice s-au auzit din centrul Kievului în jurul orei 5 a.m., ora locală, marți, potrivit echipei CNN care se află în capitala Ucrainei.

Totodată, luni au avut loc atacuri agresive în Kiev, unul din blocurile aflate în suburbiile orașului fiind lovit până la distrugere. În orașul asediat Mariupol, peste 2.500 de civili au murit, estimează oficialii ucraineni, iar cei care au rămas sunt fără curent, apă și căldură.

Armata ucraineană, atac asupra unei baze rusești din apropierea Kievului

Marți, au apărut în mediul online ce arată cum o bază militară situată într-o pădure de lângă Kiev a fost distrusă de loviturile de artilerie ale armatei ucrainene. Videoclipul a fost filmat de o dronă și arată poziția militară rusă într-o pădure.

Armata ucraineană nu a spus unde a fost filmat videoclipul, dar CNN a geolocalizat clipul într-o pădure de copaci chiar la est de satul Ozera, la nord-vest de Kiev.

Nu este clar când a avut loc barajul, dar datele senzoriale din satelitul NASA de la Fire Information for Resource Management System indică faptul că mai multe explozii au avut loc în zonă pe 11 martie.

Urmăriți B1TV.ro și pe