Caz ȘOCANT în Italia! O româncă a fost violată într-un spital

Caz ȘOCANT în Italia! O româncă a fost violată într-un spital

O româncă, în vârstă de 55 de ani, a declarat că a fost violată, în timpul spitalizării sale, într-un spital din provincia Salerno, Italia, de un lucrător socio-sanitar, angajat al unității.

În urma celor întâmplate, autoritățile investighează faptele, iar din puținele informații se știe că violența pe care o acuză femeia a avut loc miercuri, 4 iulie.

Astfel, după două zile de la viol, în momentul când românca a fost externată din unitatea sanitară respectivă, a mers la secția de urgență a spitalului din Agropoli unde a fost consultată de un medic ginecolog. Femeia le-a povestit medicului și lucrătorilor sanitari de acolo întreaga întâmplare.

Autoritățile au demarat o anchetă, iar femeia a fost nevoită să se supună unor noi investigații de specialitate, de această dată la un alt spital. Violența a fost confirmată și mai mult decât atât, medicii confirmă ipoteza unui viol.

În acest caz, ancheta polițiștilor este în curs de desfășurare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`