Rusia și Ucraina nu poartă discuții „sub nicio formă”, a declarat marți adjunctul ministrului rus de externe Andrey Rudenko, citat de agenția de presă Interfax.
„Nu, negocierile nu au loc. Ucraina practic s-a retras din procesul de negociere”, a spus Rudenko.
Potrivit lui Rudenko, Kievul nu a oferit Moscovei un răspuns la proiectul de tratat propus de Rusia.
Răspunzând la întrebarea dacă a fost primit răspunsul părții ucrainene la proiectul de acord propus de Moscova, ministrul adjunct a negat. „Nu, nu am primit”, a spus el.
Rudenko a declarat reporterilor că decizia miniștrilor de externe ai statelor membre ale UE de a aloca Ucrainei încă 500 de milioane de euro din Fondul european pentru pace pentru achiziționarea de arme prelungește conflictul.
Autoritățile ucrainne au susținut recent că regimul de la Kremlin a ordonat propagandei să mute atenția publicului rus de la războul din Ucraina la „opoziția armatei ruse față de toate țările Uniunii Europene și NATO”, un indiciu că Vladimir Putin e conștient că va pierde războiul și vrea să-i pregătească pe ruși de acestă evoluție.
Iar Kiril Budanov, șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, a afirmat că rușii pregătesc o lovitură de stat și vor să scape de Vladimir Putin.
De altfel, expertul militar american Sean Spoonts, redactor-șef al publicației de știri militare SOFREP, a susținut că armata rusă va mai rezista cel mult 90 de zile în Ucraina.