Rusia consideră inacceptabilă trimiterea unei misiuni ONU în Siria

Rusia consideră inacceptabilă trimiterea unei misiuni ONU în Siria
Oficialități din Rusia au declarat, sâmbătă, că adoptarea de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a unei rezoluţii pentru trimiterea de urgenţă a unei misiuni de anchetă în Siria este "inacceptabilă"...

Oficialități din Rusia au declarat, sâmbătă, că adoptarea de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a unei rezoluţii pentru trimiterea de urgenţă a unei misiuni de anchetă în Siria este „inacceptabilă” , informează AFP. Vineri, Rusia a votat la Geneva împotriva acestei rezoluţii, motivând că „este inacceptabil să se folosească mecanismele ONU pentru promovarea respectului faţă de drepturile omului în lume pentru îndeplinirea unor obiective de conjunctură şi pentru amestecul în treburile interne ale unor ţări suverane”.

„Pe fondul situaţiei tensionate din regiune, accentul pe evenimentele din Siria demonstrează politica standardelor duble, subiectivitatea şi un demers selectiv al iniţiatorilor reuniunii” de la Geneva, potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe.

Reunit vineri la Geneva, consiliul ONU pentru Drepturile Omului a cerut trimiterea de urgenţă a unei misiuni în Siria, pentru anchetarea încălcării drepturilor omului.

Peste este 500 de persoane au fost ucise în toată ţară de la începutul manifestaţiilor de protest, potrivit unor surse apropiate opoziţiei.

Ultima oră
00:20 - Explicații oficiale pe subiectul „gen” în loc de „sex” în cartea electronică de identitate. Ce spun reprezentanții Ministerului de Interne (VIDEO)
23:55 - Medicul Cristian Oancea: Comunicarea cu privire la imunizarea împotriva COVID-19, mai importantă ca restricțiile pentru persoanele nevaccinate (VIDEO)
23:49 - RISE Project: Autoritatea Electorală Permanentă, instituția care organizează și supraveghează procesul electoral, capturată de o grupare consolidată după o tentativă de omor
23:32 - Beatrice Mahler, despre persoanele care refuză imunizarea: Teama de vaccin și efectele secundare este mai mare ca teama de boală (VIDEO)
23:17 - Ioana Constantin (PMP): Cioloș are probleme serioase cu memoria politică. Certa UDMR că nu vor alegeri locale în două tururi, ca și când în 2016 n-a scos chiar el, noaptea ca hoții, acest lucru din programul de guvernare
22:54 - Grav accident rutier în Teleorman. Opt persoane au fost rănite și alte două au decedat. Planul roșu de intervenție, activat
22:52 - Sorin Cîmpeanu a explicat de ce a renunțat la modificările vizând CNATDCU / Despre acuzația că plagiatorii ar fi fost favorizați: „Faptul că aceste acuze devin virale nu înseamnă că ele capătă și valoare de adevăr” (VIDEO)
22:34 - Grindină și furtuni puternice în Galați și în Brăila. Zeci de copaci au distrus autoturisme, vântul a smuls acoperișul unui bloc și l-a aruncat pe o mașină
22:16 - Sorin Cîmpeanu, despre schimbările în structura anului școlar: Voi susține nevoia de extindere a perioadei de cursuri (VIDEO)
21:58 - Dezastru la Titularizare. Sorin Cîmpeanu: Am avut 34.000 de candidați, doar 11.000 au luat peste 7. Au fost 15 note de 1. Avem probleme și cu profesorii corectori – 97% din note au fost schimbate după contestații (VIDEO)