Rușii nu-i dau credit lui Donald Trump. Serghei Lavrov nu crede că războiul se va încheia curând

Rușii nu-i dau credit lui Donald Trump. Serghei Lavrov nu crede că războiul se va încheia curând
Sursă foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Rușii nu-i dau foarte mult credit lui Donald Trump care s-a angajat să încheie o pace rapidă în Ucraina. Iar acest lucru este confirmat chiar de la cel mai înalt nivel al diplomației de la Moscova.

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, nu crede că Rusia și Statele Unite vor ajunge prea rapid la un acord pentru un tratat de pace în Ucraina. Potrivit spuselor sale, nu este uşor pentru Moscova să se pună de acord cu Statele Unite asupra părţilor cheie ale unui posibil acord de pace care să pună capăt războiului. Moscova nu va mai permite niciodată să depindă din punct de vedere economic de Occident, informează Reuters.

„Nu este uşor să ajungi la un acord asupra elementelor cheie ale unei înţelegeri. Ele sunt discutate în prezent. (…) Suntem perfect conştienţi de cum arată un acord reciproc avantajos, pe care nu l-am respins niciodată, şi de cum arată un acord care ne-ar putea duce într-o altă capcană”, a declarat Serghei Lavrov într-un interviu acordat ziarului Kommersant.

Se știe că puterea diplomației ruse nu constă, neapărat, în abilitățile de negociere ale reprezentanților săi. Încă de pe vremea URSS, diplomații ruși sunt „temuți” pentru încăpățânarea cu care își susțin punctele de vedere. Ei refuză chiar și cea mai mică concesie până când adversarii, plictisiți, obosiți, sub presiune, cedează și acceptă ceea ce li se pune în față.

Or, așa cum se vede, această strategie este aplicată încă din perioada premergătoare izbucnirii războiului din Ucraina de Vladimir Putin. Cererile acestuia, cu privire la viitorul Ucrainei și a Europei de Est, pe care Rusia le vrea înapoi, sub influența sa, au fost respinse constant. Cu toate acestea, au revenit, pe masă, la fiecare discuție pe subiectul încetării războiului din Ucraina.

Donald Trump crede că Putin își dorește pace

Pe de altă parte, Donald Trump, care își dorește că rămână în istorie ca un pacificator, pare mult mai dispus să cedeze în fața lui Putin. Deși se consideră un negociator iscusit, el nu a reușit să înainteze nici un pas în demersurile de oprire a „băii de sânge”. Rundele de discuții cu delegațile rusești au fost folosite de Putin pentru a trage de timp ca să-și atingă obiectivele militare.

Inabilitatea lui Trump, ca negociator al păcii, se observă și din atitudinea și declarațiile publice pe care le face pe acest subiect. În vreme ce, vituperează împotriva ucrainenilor și a predecesorului său, el are un discurs rezervat, favorabil față de Vladimir Putin, închizând ochii chiar și atunci când armata rusă comite crime de război, cum s-a întâmplat la Sumî.

Administrația americană pare că nu vede acest lucru, dându-i credit, în continuare. Aceasta chiar dacă Kremlinul a transmis, de altfel, că este prea devreme ca să ne așteptăm la rezultate în urma restabilirii unor relaţii normale cu Washingtonul.

Serghei Lavrov a spus că poziţia Rusiei a fost stabilită clar de Vladimir Putin în iunie 2024, când liderul de la Kremlin a cerut Ucrainei să renunţe oficial la ambiţiile sale de a intra în NATO şi să îşi retragă trupele de pe teritoriul celor patru regiuni ucrainene revendicate de Rusia. Mai mult, a spus, Rusia nu va accepta să ajungă într-o situație de dependență economică, militară, tehnologică sau agricolă de Occident.