Sanctiuni noi, în cascadă, împotriva Rusiei. Cine sunt vizați și cum vor afecta mașina de război a Kremlinului

Sanctiuni noi, în cascadă, împotriva Rusiei. Cine sunt vizați și cum vor afecta mașina de război a Kremlinului
Sursa: Pixabay

Casa Albă a anunțat vineri sancțiuni în cascadă împotriva Rusiei pentru a puncta un an de când această țară a repornit un război de ocupație contra Ucrainei.

Departamentele Trezoreriei și de Stat vor pune în aplicare sancțiuni suplimentare drastice, menite să afecteze și mai mult economia rusă, a subliniat Casa Albă într-un comunicat citat de Calea Europeană. 

Cine sunt vizați de recentele sancțiuni

Noile sancțiuni vor viza peste 200 de persoane și entități – atât ruși, cât și actori terți din Europa -, precum și oficiali ruși, autorități proxy care operează în mod ilegitim în Ucraina dar și o serie de instituții financiare rusești – potrivit Politico,

”Președintele Putin a început acest război ilegal și el are puterea de a-i pune capăt”, a declarat vineri secretarul de stat Antony Blinken într-un comunicat al Departamentului de Stat al SUA.

”Statele Unite sprijină cu fermitate Ucraina în timp ce aceasta se apără și vom continua să facem acest lucru până când suveranitatea Ucrainei va fi respectată, iar poporul ucrainean își va putea modela viitorul ales, democratic, în libertate și pace”, a completat oficialul.

SUA își extind, de asemenea, sancțiunile a sectorul metalurgic și minier din Rusia, adaptate pentru a minimiza perturbarea pieței

Impunerea de sancțiuni extinse asupra economiei Rusiei

Astăzi, în coordonare cu partenerii și aliații din G7, departamentele Trezoreriei și de Stat vor pune în aplicare sancțiuni de amploare împotriva sectoarelor-cheie generatoare de venituri, pentru a deprecia și mai mult economia Rusiei și a diminua capacitatea acesteia de a purta un război împotriva Ucrainei, se menționează în decizia amintită.

Astfel, vor fi impuse sancțiuni împotriva a peste 200 de persoane și entități, inclusiv din Rusia și din țări terțe din Europa, Asia și Orientul Mijlociu, care sprijină efortul de război al Rusiei.

SUA vor viza o serie de instituții financiare rusești precum și oficiali ruși și autorități proxy care operează în mod ilegitim în Ucraina.

SUA vor include pe lista sancțiunilor actori suplimentari care au legătură cu industria de apărare și tehnologică a Rusiei, inclusiv pe cei responsabili de refacerea stocurilor rusești cu articole sancționate sau de facilitarea eludării sancțiunilor; măsura include, de asemenea, vizarea viitoarelor capacități energetice ale Rusiei într-un mod care să nu afecteze producția actuală, pentru a minimiza perturbarea pieței.

Restricționarea exporturilor către Rusia

Departamentul Comerțului amwerican va lua mai multe măsuri de control al exporturilor, incluzând aproape 90 de companii rusești și din țări terțe, inclusiv din China, pe lista entităților pentru că s-au angajat în activități de eludare a sancțiunilor și activități de sprijinire a sectorului de apărare din Rusia.

Conform noilor decizii, aceste listări vor interzice companiilor vizate să achiziționeze articole, cum ar fi semiconductori, fie că sunt fabricate în SUA, fie că sunt realizate în străinătate cu anumite tehnologii sau programe informatice americane.

Departamentul va acționa alături de partenerii din G7 pentru a alinia măsurile privind mașinile industriale, bunurile de lux și alte articole, precum și pentru a emite noi restricții pentru a împiedica componentele găsite în drone iraniene să ajungă pe câmpul de luptă din Ucraina – menționează Calea Europeană.

Creșterea taxelor vamale pentru produsele rusești

Vineri, președintele SUA va semna declarații de majorare a tarifelor pentru anumite produse rusești importate în Statele Unite, pe baza eforturilor anterioare de a priva Rusia de privilegiile sale comerciale internaționale.

Măsurile sunt menite să vizeze principalele produse rusești care generează venituri pentru Kremlin, reducând în același timp dependența SUA de Rusia.

Aceste măsuri sunt atent calibrate pentru a impune costuri Rusiei, minimizând în același timp costurile pentru consumatorii americani.

Acțiunea de vineri va duce la creșterea tarifelor pentru peste 100 de metale, minerale și produse chimice rusești în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de dolari pentru Rusia

Vor crește semnificativ costurile de intrare pe piața americană a aluminiului care a fost topit sau turnat în Rusia, pentru a contracara daunele aduse industriei naționale a aluminiului, care este presată de costurile energiei ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

Țările din G7 vor anunța noi sancțiuni care vor viza în primul rând acele state ce furnizează Rusiei produse aflate sub incidenţa sancţiunilor impuse anterior.

Tags: