Curtea supremă a Croației a menținut, luni, condamnările pe care le-au primit în instanțele inferioare fostul premier croat Ivo Sanader și șeful grupului energetic ungar MOL, Zsolt Hernadi, într-un dosar de corupție care a marcat ani întregi relațiile bilaterale dintre Zagreb și Budapesta.
În 2019, fostul prim-ministru croat și directorul general al companiei ungare fuseseră găsiți vinovați pentru luare, respectiv dare de mită, iar instanța supremă croată a confirmat luni verdictul dispus la acel moment, potrivit AFP preluată de Barrons.
Concret, în decembrie 2019, Zsolt Hernadi a fost găsit vinovat pentru că l-a mituit pe Ivo Sanader pentru a permite companiei ungare MOL să devină factor principal de decizie la compania petrolieră croată INA – unde MOL deține cel mai mare pachet de acțiuni, însă acesta nu este majoritar.
Astfel, Zsolt Hernadi și Ivo Sanader au primit pedepse de doi, respectiv șase ani de închisoare, însă decizia fusese contestată. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție din Croația a respins luni apelurile formulate de procurori și de cei doi inculpați.
Dosarul are la bază un acord care a permis grupului MOL să preia controlul la compania croată de petrol și gaze INA în anul 2009.
MOL, companie sprijinită de guvernul Ungariei, are o participație de 49% la INA, în timp ce Zagrebul deține doar 44% dintre acțiuni.
Croația vindea un sfert din acțiunile INA către MOL în 2003, iar ulterior a permis companiei ungare să își mărească participația până aproape de 50% și să preia controlul managerial la firma croată.
În 2013, autoritățile croate acuzau compania ungară că nu a investit suficient în INA. De partea cealaltă, MOL acuza Zagrebul că nu a vândut operațiunile INA cu pierderi din domeniul gazelor.
Potrivit instanței croate, Ivo Sanader a ajuns la o înțelegere cu Zsolt Hernadi pentru ca MOL să preia controlul la INA, în schimbul unei mite de 10 milioane de euro – părțile implicate au apucat să plătească doar 5 milioane de euro.
Croația încearcă de ani de zile să obțină extrădarea lui Zsolt Hernadi, însă Ungaria refuză să încuviințeze cererea părții croate. Situația a fost o sursă de tensiune în relația bilaterală încă de la momentul verdictului din 2019.
Premier al Croației între 2003 și 2009, Ivo Sanader este cel mai înalt oficial croat care a fost pus sub acuzare pentru fapte de corupție, iar de la încheierea mandatului s-a confruntat cu mai multe dosare și procese. El se află deja la închisoare, unde își ispășește pedeapsa primită într-o altă speță judiciară.