Serghei Lavrov a revenit cu amenințări. Ministrul de Externe din Rusia susține că orice entitate care susține militar armata ucraineană devine „în mod legitim” o țintă a Federației.
„Am spus foarte clar că orice încărcătură care va intra pe teritoriul Ucrainei, pe care o vom considera (n.r. – că transportă) arme, va deveni o ţintă legitimă”, a declarat Lavrov, la postul TV Russia Today.
Mai multe state membre NATO s-au angajat să trimită armament Ucrainei, de la drone, până la rachete antitanc. SUA contribuie cu sume imense în războiul din Ucraina. Joe Biden a anunțat o nouă tranșă de ajutor militar, în valoare de 800 de milioane de dolari.
De partea cealaltă, primul diplomat rus a subliniat că sisteme de rachete sovietice, deţinute de către unele state membre NATO, nu pot fi transferate în ţări terţe, precum Ucraina, aşa cum cere președintele Volodimir Zelenski.
Negociatorii Federației Ruse la discuțiile pentru încheierea războiului din Ucraina anunță că s-au făcut progrese privind găsirea unui compromis. Pe de altă parte, reprezentanții Ucrainei dezmint informația transmiă de Moscova.
Vladimir Medinski, șeful delegației ruse, afirmă că Moscova şi Kievul și-au apropiat la „maximum posibil” poziţiile în ceea ce priveşte statutul de neutralitate al Ucrainei şi renunţarea de a mai adera la NATO.
Potrivit acestuia, cele se află „la jumătate de drum” în ceea ce priveşte „demilitarizarea”.
Kievul doreşte ca Turcia să fie una din ţările care să garanteze viitorul pact, alături de Germania şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Franţa, Marea Britanie, China şi Rusia), i-a transmis joi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba omologului său turc, Mevlut Cavusoglu, în cursul întrevederii de la Lvov.