Siria: Președintele a promis că va distruge "conspirația" străină

Siria: Președintele a promis că va distruge "conspirația" străină
Președintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat, miercuri, într-un discurs televizat, că-i va învinge pe cei care complotează împotriva țării dar nu a anunțat abrogarea stării de urgență aflată în vigoare...

Președintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat, miercuri, într-un discurs televizat, că-i va învinge pe cei care complotează împotriva țării dar nu a anunțat abrogarea stării de urgență aflată în vigoare din 1963, în Siria, informează BBC.

Bashar al-Assad a mai declarat că țara a avut nevoie de reforme iar liderii trebuie să asculte vocea poporului.

„Noi am introdus reforme și nu din cauza presiunilor. Cine vrea reforme trebuie să știe că noi îi suntem alături”, a apus președintele, citat de sursa precizată.

De asemenea, șeful statului sirian a spus că printre prioritățile țării, se află lupta împotriva corupției și a șomajului.

În urmă cu câteva zile, proteste au fost declanșate în sudul țării, unde manifestanții cer reforme politice și economice. Mai mult de 60 de persoane au fost omorâte în timpul protestelor violente care au început în sudul orașului Deraa.

Bashar al-Assad în vârstă de 45 de anieste președintele Siriei din 2000 și este fiul liderului Hafez al-Assad.

Această apariție publică este prima intervenție a lui Bashar al-Assad de la declanșarea manifestanțiilor, la 15 martie, în sudul Siriei.

Ultima oră
00:13 - CDC avertizează: Varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă decât varicela şi poate provoca forme mai grave de boală
00:05 - Italia: Guvernul intenționează să plafoneze prețul la testele pentru COVID-19
23:43 - Paul Stănescu (PSD): Politica durerii în cot este deviza useristă exprimată perfect de Ovidiu Vizante, directorul CFR. Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocați în tren, Vizante era acum acasă
23:40 - Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată vineri seara la Sistemul Energetic Național
23:15 - Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni varianta Delta să devină dominantă. Avem deja focare la nivel de comunitate
23:12 - Alexandru Rafila: Problema noastră majoră – noi avem doar jumătate din numărul cetățenilor vaccinați față de restul țărilor UE. Dacă vor fi îmbolnăviri, ele vor fi în mod evident mai grave (VIDEO)
23:04 - Alexandru Rafila, despre al patrulea val al pandemiei: „Evident, și noi o să fim afectați. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, s-ar putea să avem probleme” 
22:48 - Raluca Turcan: Pentru prima dată, anul acesta avem mai mulți copii născuți din părinți români în străinătate decât în România, ceea ce pentru noi este dramatic
22:39 - Detașamentul Sky Guardians al României a luminat cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie din Polonia
22:19 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: La medici și profesori ar putea exista cel puțin o recomandare fermă de vaccinare; se poartă discuții la nivel guvernamental. Susțin restricțiile pentru cei nevaccinați (VIDEO)