Noua Zeelandă se confruntă cu o situație de urgență după ce ploile torențiale au provocat alunecări de teren, evacuări masive și întreruperi extinse de electricitate. Autoritățile desfășoară operațiuni de căutare pentru persoane dispărute, inclusiv copii, în mai multe zone afectate.
Alunecarea de teren s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei locale 9:30, când un strat masiv de roci s-a desprins de pe versant. Materialul s-a prăbușit peste un camping din zona Muntele Maunganui, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice de pe coasta nordică, relatează Reuters.
Martorii descriu un moment de panică extremă, în care construcții și vehicule au fost surprinse de masa de pământ. Nix Jaques a povestit pentru Radio NZ ce a văzut în acele clipe dramatice. „M-am răsucit şi am văzut pământul prăbuşindu-se peste nişte construcţii”, a spus ea, citată de Agerpres.
Relatarea martorei indică amploarea distrugerilor produse într-un interval extrem de scurt. „A provocat mişcarea unor vehicule. S-a prăbuşit peste un bloc sanitar, unde cred că erau nişte oameni la duşuri, şi a mutat din loc o rulotă, era o familie cu o rulotă”.
Sute de familii aflate în camping au fost evacuate preventiv, iar zona a fost izolată pentru a permite intervenția serviciilor de urgență. Autoritățile au confirmat că mai multe persoane au fost date dispărute imediat după incident.
🚨 BREAKING: „War Zone” in New Zealand as Landslides Hit Campsite & Homes
Emergency crews are desperately searching through mud and debris today after a catastrophic landslide struck the Beachside Holiday Park at the base of Mount Maunganui. Photo credit: BBC#MtMaunganui pic.twitter.com/FJtihaeDtL
— JS News 777☕️🌎🌤☎️ (@JSNews777) January 22, 2026
Comandantul poliției districtuale, Tim Anderson, a declarat că numărul persoanelor dispărute este „mai mic de 10”. El a subliniat că operațiunile continuă și că există încă speranțe pentru găsirea supraviețuitorilor. „Este posibil să găsim supravieţuitori”, a afirmat acesta, relatează Digi24.
Potrivit ministrului pentru Managementul situațiilor de urgență, Mark Mitchell, printre persoanele dispărute se află și copii. Elicoptere au fost mobilizate pentru a sprijini căutările, în condițiile în care accesul terestru este dificil.
Salvatorii au fost nevoiți să se retragă temporar din zona afectată, din cauza riscului iminent al unei noi alunecări de teren. Comandantul brigăzii de intervenții de urgență, William Park, a explicat situația întâmpinată la fața locului.
„Din câte am înţeles, cetăţeni aflaţi la faţa locului… au încercat să pătrundă în zona afectată şi au auzit nişte voci”, a spus Park. „La scurt timp după sosirea echipei noastre, am evacuat pe toată lumea din cauza riscului unei alte alunecări”.
O altă alunecare de teren a avariat o locuință din localitatea Papamoa, unde două persoane au fost raportate dispărute. Într-un incident separat, un vehicul a fost luat de ape la nord de Auckland, iar o persoană este căutată.
Premierul Christopher Luxon a transmis pe platforma X că „monitorizează în mod activ diverse situaţii de pe teritoriul ţării”. Drumuri au fost închise în Northland, Bay of Plenty și Waikato, iar comunități izolate au rămas fără acces rutier.