Țările NATO s-au înțeles tacit să nu furnizeze Ucrainei tancuri – presa germană

Țările NATO s-au înțeles tacit să nu furnizeze Ucrainei tancuri - presa germană
Sursa Foto: Hepta/ Maurizio Gambarini/dpa

Între ţările membre NATO ar exista o „înţelegere tacită” de a nu trimite tancuri moderne Ucrainei pentru a nu fi  considerat  acest gest de către Rusia drept o „provocare” sau o intervenţie activă în război, conform postul german ARD, citat joi de EFE și Agerpres.

Țările NATO s-au înțeles tacit să nu furnizeze Ucrainei tancuri

Surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice au declarat că țările membre NATO s-ar fi înțeles, informal, să nu ofere anumite tipuri de armament Ucrainei în cadrul războiului provocat de Rusia pentru a evita riscul unei confruntări între blocul nord-atlantic şi Moscova.

ARD, care citează surse de la Partidului Social-Democrat al cancelarului Olaf Scholz, spune că ar fi vorba de un acord informal care nu este transpus în vreo rezoluţie, conform Digi24.ro.

 La sfârșitul săptămânii trecute, Guvernul lui Scholz a aprobat furnizarea de blindate Gepard în Ucraina, după mai multe tensiuni cu Kievul, care cere de la Berlin un angajament mai mare în ceea ce privește apărarea sa.

De asemenea, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a anunţat că alte livrări de tancuri vor fi realizate în cadrul unor proceduri de schimb cu alte ţări NATO.

Astfel că, acestea  livrează Ucrainei echipamente de producţie sovietică, iar Germania va înlocui golurile respective din stocurile sale de armament.

Polonezii, încă un motiv de nemulțumire vizavi de Germania

Andrzej Duda, președintele Poloniei, a acuzat Germania că nu și-a respectat promisiunea de a oferi țării sale tancuri în schimbul celor pe care Varșovia le-a dat Ucrainei. „E o mare dezamăgire pentru noi”, a precizat Duda. Germanii, în schimb, spun că e vorba de o neînțelegere. La Berlin nu există prea multă speranță că se va ajunge la un acord.

„Am dat tancuri Ucrainei, chiar un număr foarte mare, pentru a o ajuta ajutor urgent.

Dacă am fi sprijiniți de aliații noștri germani cu tancuri pentru a le înlocui pe cele pe care le-am dat Ucrainei, am fi recunoscători. Ne-au promis acest lucru, dar am auzit că acum Germania nu vrea să se țină e cuvânt. E o dezamăgire pentru noi…”, a declarat Andrzej Duda, la Forumului Economic Mondial de la Davos, potrivit notesfrompoland.com.

Polonezii au susținit că au trimis în Ucraina cel puțin 240 de tancuri T-72 de concepție sovietică. Ei speră să primească la schimb tancuri de la aliații lor.

Urmăriți B1TV.ro și pe