Trofeul Cupei Mondiale va fi înmânat de Donald Trump pe 19 iulie! Anunțul șefului FIFA înainte de CM 2026

Trofeul Cupei Mondiale va fi înmânat de Donald Trump pe 19 iulie! Anunțul șefului FIFA înainte de CM 2026
Sursă Foto: Hepta.ro -Photo by Annabelle Gordon/Pool/ABACAPRESS.COM

Finala Cupei Mondiale ar putea avea parte de un moment neașteptat și intens mediatizat. Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că trofeul va fi înmânat echipei câștigătoare pe 19 iulie. Cel care va face acest gest va fi liderul american Donald Trump.

În luna decembrie, Trump a primit din partea FIFA Premiul pentru Pace, distincție oferită în cadrul tragerii la sorți a Cupei Mondiale.

Sursa foto: Hepta / Abaca Press / Gripas Yuri/ABACA

Ce surprize se pregătesc pentru ceremonia de premiere a CM 2026

Într-o declarație făcută joi, 22 ianuarie, Gianni Infantino a vorbit despre ceremonia de premiere de după finala Cupei Mondiale 2026. În discursul său, susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția), președintele FIFA nu l-a numit direct pe Donald Trump, notează vol.at.

Mai mult, a spus că el și liderul țării co-gazdă vor fi cei care vor conduce acest moment important. Ceremonia este programată să aibă loc la East Rutherford, în New Jersey.

Totuși, încă nu se știe dacă celelalte două state gazdă vor fi reprezentate la același nivel în cadrul ceremoniei. Rămâne incert dacă președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, și premierul Canadei, Mark Carney, vor avea un rol în înmânarea trofeului.

De ce este atât de importantă legătura dintre Infantino și Trump

Relația apropiată dintre Infantino și Trump este deja bine cunoscută, iar un episod relevant s-a petrecut în decembrie. Atunci, Infantino i-a oferit lui Trump Premiul FIFA pentru Pace, în timpul tragerii la sorți a Cupei Mondiale, pe 5 decembrie, la Washington.

Cei doi au apărut împreună și în iulie 2025. Atunci, au condus ceremonia de premiere de la Cupa Mondială a Cluburilor, desfășurată la East Rutherford.

În mod tradițional, liderii statelor gazdă au un rol important în astfel de ceremonii la Cupa Mondială, fiind prezenți în momentele cheie ale competiției. În trecut, președintele rus Vladimir Putin a fost implicat în ceremonia de premiere la CM 2018, iar în 2022 același rol l-a avut emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani.