Trump și Melania, întâmpinați de Regele Charles cu o ceremonie istorică, cu cea mai mare gardă de onoare din ultimii 500 de ani. Care este, de fapt, miza acestei vizite în Marea Britanie

Trump și Melania, întâmpinați de Regele Charles cu o ceremonie istorică, cu cea mai mare gardă de onoare din ultimii 500 de ani. Care este, de fapt, miza acestei vizite în Marea Britanie
Sursa foto: Hepta / @Abaca Press / AA/ABACA

Președintele american Donald Trump și soția sa, Melania, au fost primiți miercuri, 17 septembrie 2025, cu o ceremonie de o amploare la Castelul Windsor. Evenimentul a marcat începutul celei de-a doua vizite de stat pe care liderul de la Casa Albă o efectuează în Regatul Unit, un fapt istoric, întrucât niciun alt președinte străin nu a beneficiat de o asemenea onoare de două ori.

Cine i-a întâmpinat pe Trump și Melania

Sosirea cuplului prezidențial a fost marcată și de o întâmpinare specială din partea prințului William și a soției sale, Kate Middleton. Marine One, elicopterul prezidențial american, a aterizat pe domeniile castelului. Momentul a simbolizat apropierea dintre cele două familii și importanța diplomatică acordată acestei vizite.

În curtea Castelului Windsor, Trump și Melania au fost întâmpinați de regele Charles al III-lea și de regina Camilla. După intonarea imnurilor naționale ale Statelor Unite și Marii Britanii, președintele a fost întâmpinat de cea mai mare gardă de onoare organizată vreodată pentru o vizită de stat. Potrivit BBC, formația a reunit Grenadier Guards, Coldstream Guards, Scots Guards, Household Cavalry și King’s Troop Royal Horse Artillery, un spectacol de fast comparabil cu ceremoniile regale din urmă cu 500 de ani.

Deși cadrul a fost extrem de formal, între regele Charles și Donald Trump a fost vizibilă o atmosferă degajată. Cei doi au glumit și au zâmbit, în timp ce inspectau gărzile. La final, Trump a repetat în mod insistent „mulțumesc frumos”, fiind condus înapoi pe podium de monarh.

Cu ce au fost plimbați Trump și Melania

După ceremonie, salvele de tun au răsunat pe domeniul regal, iar cuplul prezidențial american a fost plimbat cu caleașca regală, într-o tradiție care adaugă atât spectacol, cât și o ocazie de discuții discrete.

Comentatorul regal Alastair Bruce a explicat pentru Sky News: „Călătoria cu trăsura este o mare onoare și un spectacol, dar este și o ocazie pentru regele Charles și președintele Trump de a discuta. Nu numai despre evenimentele care vor avea loc în următoarea zi și ceva, ci și despre prietenia care s-a dezvoltat între ei.”

Când și unde va susține Regele Charles discursul oficial

Unul dintre punctele culminante ale vizitei este banchetul de stat găzduit miercuri seara la Castelul Windsor. Regele Charles urmează să susțină discursul oficial de bun venit, în fața liderului american și a unei audiențe selecte din rândul oficialilor britanici și americani.

Prezența Reginei Camilla era pusă sub semnul întrebării după ce, marți, aceasta nu a participat la funeraliile Ducesei de Kent din cauza unei sinuzite acute. Totuși, Palatul Buckingham a transmis că regina își revine și intenționează să fie alături de soțul său la ceremoniile oficiale. În programul vizitei, Camilla urmează să o însoțească pe Melania Trump într-un tur al Bibliotecii Regale și al celebrei Case a Păpușilor Reginei Mary, considerată cea mai mare și mai complexă casă de păpuși din lume, cu o istorie de peste 100 de ani.

Care este miza acestei vizite a lui Donald Trump în Marea Britanie

Această vizită de stat are o miză mult mai profundă decât fastul ceremoniilor regale. Lord Simon McDonald, fost șef al serviciului diplomatic britanic, a explicat pentru Sky News: „Având în vedere că Donald Trump este într-o stare de spirit pozitivă, cred că Regatul Unit are șanse mai mari să aibă o relație bilaterală mai bună cu Statele Unite decât orice altă țară din lume.”

În culise, pe lângă banchete și parade, liderii celor două țări vor purta discuții pe teme sensibile de apărare, comerț și cooperare economică.

Cum este această ceremonie față de altele

Surse citate de Sky News au precizat că întreaga ceremonie a fost concepută pentru a fi mai impresionantă decât vizitele altor lideri mondiali din ultimele decenii. „Totul a fost organizat pentru a fi mai mare și mai spectaculos”, au spus sursele.

Acest efort reflectă dorința Marii Britanii de a întări legăturile cu Statele Unite într-un moment geopolitic complicat, marcat de războaie, tensiuni internaționale și scandaluri de imagine.

Lord Kim Darroch, fost ambasador britanic la Washington, a punctat pragmatismul din spatele acestei demonstrații de fast: „Dacă am avea relații proaste cu SUA, care s-ar traduce prin tarife ridicate, oamenii și-ar pierde locurile de muncă în această țară și industriile ar da faliment. Deci, la bază, este vorba de interesele pur britanice.”

Vizita președintelui Donald Trump în Regatul Unit nu este doar un moment de spectacol regal, ci și o etapă crucială pentru consolidarea relațiilor bilaterale. În timp ce milioane de oameni urmăresc parada de la Windsor, în spatele ușilor închise se poartă discuții care ar putea influența viitorul economic și politic al ambelor state.