Turcia autorizează construirea unei noi biserici la Istanbul, o premieră din 1923

Turcia autorizează construirea unei noi biserici la Istanbul, o premieră din 1923
Foto: i-cias.com

Guvernul islamo-conservator turc a autorizat construirea la Istanbul a unei biserici pentru minoritatea siriacă (ortodocși și catolici).

Acest lucru este o premieră de la înfiinţarea Republicii turce în 1923, informează AFP.

Biserica urmează să fie construită în cartierul Yesilköy, pe malul Mării Marmara, pe un teren acordat de municipalitate, a precizat oficialul.

„Va fi o premieră de la înfiinţarea Republicii. Au fost restaurate mai multe biserici şi au fost redeschise publicului, dar nicio biserică nouă nu a fost construită până în prezent”, a explicat un oficial al Guvernului.

Construcţia va fi finanţată de o fundaţie care apără ortodocşi şi catolici ce trăiesc majoritatea în sud-estul Turciei şi al căror număr este estimat la aproximativ 20.000 de persoane.

Creştinii sunt ultraminoritari şi deseori sunt victime ale atacurilor în Turcia, ţară laică dar în care musulmanii sunt în proporţie de 99% şi unde regimul este acuzat de criticii săi de „derivă islamistă”.

Ultima oră
20:14 - Capul Sfântului Gheorghe va fi adus la Mănăstirea Pantocrator. Cum va avea loc ceremonia
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena