Rusia se pregătește pentru o agresiune militară la scară largă împotriva Ucrainei, nu numai de-a lungul liniei de contact, în zona Donbas, ci de-a lungul întregii frontiere ruso-ucrainene, a declarat, vineri, Aleksii Taran, şeful adjunct al Statului Major al armatei ucrainene, într-un interviu acordat publicaţiei locale Tyzhden.ua, potrivit agenţiei ucrainene de presă Ukrinform, potrivit Agerpres.
„Rusia se pregăteşte de o agresiune militară pe scară largă. Aceste planuri sunt destul de evidente. Forţele armate ale Ucrainei se pregătesc să respingă agresiunea armată de-a lungul întregii frontiere a Ucrainei” cu Rusia, a declarat Aleksii Taran, şeful Direcţiei principale de formare militară a armatei ucrainene.
Potrivit acestuia, ofensiva rusă ar viza nu doar linia de contact din Donbas, ci chiar „graniţa cu Belarus şi mai departe zona de lângă Crimeea în Basarabia” de sud (regiunea Odesa).
„Avem astăzi un număr suficient de organisme de comandă şi control pregătite şi care sunt capabile sa planifice şi să gestioneze trupele în aceste zone importante”, a spus Taran.
În interviu, el a menţionat că, din 2014, Ucraina consolidează capabilităţile unităţilor sale militare pentru a putea „respinge” o eventuală „agresiune armată la scara largă’ din partea Rusiei.
„Rezultatul acestui efort poate fi văzut pe hartă: linia de contact este stabilizată, avansarea în continuare a agresorului este imposibilă’, a adăugat înaltul responsabil militar ucrainean.