Miniștrii de Externe ai UE au aprobat luni o misiune în Republica Moldova (MPUE Moldova) în cadrul Politicii Comune de Securitate și Apărare (PSAC).
“Obiectivul acestei misiuni civile este de a spori reziliența sectorului de securitate al țării în domeniile managementului crizelor și amenințărilor hibride, inclusiv securitatea cibernetică, și combaterea manipulării și interferențelor informațiilor străine (FIMI)”, potrivit unui comunicat.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a precizat:
“Fiind una dintre țările cele mai afectate de consecințele invaziei ilegale a Ucrainei de către Rusia, asistăm la creșterea și continuarea încercărilor Rusiei de a destabiliza Moldova prin acțiuni hibride. Astăzi intensificăm sprijinul UE pentru Moldova pentru a-și proteja securitatea, integritatea teritorială și suveranitatea. Desfășurarea acestei noi misiuni este încă un alt semn politic important al sprijinului UE în circumstanțele dificile actuale.”
Misiunea va identifica nevoile de consolidare a capacităților de avertizare timpurie, depistare, identificare, atribuire a amenințărilor și răspuns la amenințările hibride.
Misiunea va cuprinde o celulă de proiect responsabilă cu identificarea și implementarea proiectelor în domeniile menționate mai sus, în strânsă coordonare cu alți actori care au aceleași obiective.
Ca răspuns la solicitarea Moldovei, EUPM Moldova va avea un mandat inițial de doi ani, iar sediul său operațional se va afla în Moldova. Stefano Tomat, director general al SEAE al Capacității civile de planificare și conduită (CPCC), va fi comandantul operației civile; în viitorul apropiat va fi numit un șef de misiune care conduce operațiunile de pe teren.
În concluziile sale din 24 iunie 2022, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și a decis să îi acorde, împreună cu Ucraina, statutul de țară candidată.
În concluziile sale din 15 decembrie 2022, Consiliul European a afirmat că UE va continua să ofere tot sprijinul relevant Republicii Moldova în timp ce aceasta se ocupă de impactul multiplu al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Într-o scrisoare adresată Înaltului Repreentant din 28 ianuarie 2023, prim-ministrul Republicii Moldova a invitat UE să desfășoare o misiune civilă în țară în cadrul PSAC.