Un bărbat înarmat a fost arestat de autoritățile din SUA lângă mitingul lui Donald Trump: „Probabil că am oprit o altă tentativă de asasinat”

Un bărbat înarmat a fost arestat de autoritățile din SUA lângă mitingul lui Donald Trump: „Probabil că am oprit o altă tentativă de asasinat
Donald Trump. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Polițiștii din Statele Unite au arestat sâmbătă, în apropierea unui miting al candidatului republican Donald Trump, un bărbat care avea în posesie mai multe arme deținute ilegal. Șeful local, Chad Bianco, a afirmat că ar fi fost o a treia încercare de asasinat la adresa fostului președinte.

Siguranța lui Trump și a participanților nu a fost pusă în pericol

Un bărbat a fost arestat pentru deținerea ilegală de arme în apropiere de zona unde Donald Trump a susținut un miting electoral în Coachella, California, conform poliției locale din Riverside County. Individul arestat este Vem Miller, în vârstă de 49 de ani, din Las Vegas și a fost oprit de autortăți la un punct de control lângă perimetrul de desfășurare a mitingului, conform observatornews.ro. 

Bărbatul conducea un SUV negru și avea asupra sa două arme încărcate, o pușcă și un pistol, pentru care nu avea permis. Acesta a fost eliberat de autorități în aceeași zi, pentru o cauțiune de 5000 de dolari, însă va fi audiat pe 2 ianuarie.

Donald Trump a suferit anul acesta două tentative de asasinat

Șeful poliției din Riverside, Chad Bianco, a declarat duminică pentru Southern California News Group că el consideră că bărbatul a plănuit să-l omoare pe Trump. Fiind un susținător declarat al candidatului republican, acesta a afirmat că polițiștii au dejucat tentativa atunci când suspectul a prezentat permise VIP și de presă false la un punct de control pentru a intra la miting. „Probabil că am oprit o altă tentativă de asasinat”, a spus el.

Totuși, autoritățile citate de BBC și AFP au declarat că acest incident nu ar fi afectat siguranța candidatului republican sau pe cea a participanților la miting. Surse din forțele de ordine au afirmat pentru The Post că FBI nu crede că a fost o tentativă de asasinat și că viața fostului președinte nu a fost pusă niciodată în pericol. Conform AFP, Chad Bianco a participat la mitingul de sâmbătă din California, ba chiar s-a adresat și publicului.

Donald Trump a suferit anul acesta două tentative de asasinat, una în Pennsylvania, când un glonț i-a lovit urechea, iar a doua a avut loc pe terenul său de golf din Florida. Donald Trump nu a făcut imediat după incident niciun comentariu.

Analiștii politici au fost surprinși de decizia republicanului de a organiza un miting în California. Deși statul este unul puternic democrat, Donald Trump a reușit să adune o mulțime mare la miting.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:07 - Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost reţinut pentru trafic de persoane. Procurorii cer arestarea sa
13:04 - Bulgaria a avertizat că ar putea întrerupe tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său către Europa. Care este motivul
13:04 - Cum funcționa rețeaua de mercenari ai lui Horațiu Potra: Polițiștii români își luau concediu fără plată și plecau în Africa
13:00 - Un antrenor de la Olimpia Cluj a murit într-un accident în Florești. Ce spun polițiștii
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)