Un bărbat din Connecticut, SUA, a fost ținut captiv de mama sa vitregă timp de 20 de ani. El a reușit să scape după ce a dat foc locuinței în care era sechestrat, scrie Adevărul.
Bărbatul, acum în vârstă de 32 de ani, a fost ținut captiv timp de două decenii, de la 11 ani.
Echipele de intervenție din Waterbury l-au salvat pe bărbat dintr-o cameră de la etajul casei în care a fost ținut captiv, după ce au fost sesizați că a izbucnit un incendiu, a declarat poliția, într-un comunicat, potrivit CBS News, citat de Adevărul.
El a provocat focul în mod intenționat, în speranța că va putea scăpa din captivitate. „Mi-am dorit libertatea”, a spus el.
„A aprins un foc cu un dezinfectant pentru mâini, niște hârtie de la o imprimantă și a aprins acel foc în timp ce era închis în acea cameră din afară. A aprins acel foc foarte bine știind că ar putea muri, dar era închis în cameră de 20 de ani și de 20 de ani încerca să iasă din acea cameră”, a declarat un procuror.
Poliția a explicat că bărbatul „a fost ținut în captivitate de peste 20 de ani, suportând abuz prelungit, foamete, neglijență gravă și tratament inuman”.
De asemenea, „suferința victimei, timp de peste 20 de ani, este sfâșietoare și de neimaginat”, a declarat șeful poliției, Fernando Spagnolo, într-un comunicat.
Mama vitregă a bărbatului, Kimberly Sullivan, a negat acuzațiile aduse.
„Bărbatul nu a fost închis într-o cameră. Ea nu l-a reținut în niciun fel captiv. Ea i-a oferit hrană și adăpost și a fost uluită de aceste acuzații. Absolut nu”, a spus avocatul femeii, în instanță.
Kimberly Sullivan, în vârstă de 56 de ani, a fost acuzată de agresiune, răpire, reținere ilegală, cruzime și punere în pericol nechibzuită.