Un fost ministru din Coreea de Sud, condamnat pentru fals academic, va fi eliberat vineri

Un fost ministru din Coreea de Sud, condamnat pentru fals academic, va fi eliberat vineri
Sursa Foto: Freepik.com

Un fost ministru al justiţiei sud-coreean, pe nume Cho Kuk, a fost pedepsit după ce a fost găsit vinovat de falsificarea unor documente academice ale copiilor săi. El va fi eliberat vineri.

Cuprins

  • Ce s-a întâmplat
  • Pedeapsa primită

Ce s-a întâmplat

Cho Kuk, acum în vârstă de 60 de ani, a fost desemnat la conducerea Ministerului Justiţiei în 2019.

Fostul ministru a fost găsit vinovat de producerea unor documente false pentru a favoriza admiterea fiului şi a fiicei sale în învăţământul superior.

Tribunalul districtului central din Seul a evidenţiat „gravitatea” infracţiunilor, „comise profitând de poziţia sa de profesor universitar”.

Pedeapsa primită

Cho Kuk efectuează în prezent o pedeapsă de doi ani de închisoare. El ar urma să fie eliberat vineri, după aproape opt luni în spatele gratiilor, conform Știrile ProTv.

„Am inclus 27 de responsabili publici şi politici cheie pe o listă de graţieri, ţinând cont de contribuţiile lor faţă de stat şi de gravitatea infracţiunilor lor”, a declarat ministrul justiţiei Jung Sung-ho într-o conferinţă de presă.

Cho Kuk se află pe acea listă, elaborată cu ocazia Zilei eliberării naţionale, marcată la data de 15 august.

Partidul pentru Reconstruirea Coreii, formaţiune antisistem fondată de Cho Kuk, a obţinut 12 locuri în parlament în legislativele din aprilie 2024.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)