Un gigant din industria pesticidelor, obligat să plătească aproape 900 de milioane de dolari unui grup de 7 persoane care s-au îmbolnăvit din cauza produselor sale

Un gigant din industria pesticidelor, obligat să plătească aproape 900 de milioane de dolari unui grup de 7 persoane care s-au îmbolnăvit din cauza produselor sale
Sursa foto: Shutterstock

Monsanto, un gigant mondial în industria producătoare de pesticide, a fost obligat de o instanță americană să plătească 857 de milioane de dolari unui grup de șapte foști elevi și părinți de la o școală din statul Washington, care au susținut că produsele chimice ale companiei i-au îmbolnăvit, transmite CBS News.

Cei care au dat în judecată compania au susținut că expunerea la bifenili policlorurați sau PCB ai Monsanto, proveniți de la corpurile de iluminat fluorescent, le-a cauzat o serie de probleme de sănătate, inclusiv leziuni cerebrale și tulburări autoimune. PCB-urile, a căror producție a fost interzisă în 1979 din cauza toxicității lor, au fost utilizați în mod obișnuit pentru chituire, corpuri de iluminat.

„Nimeni dintre cei care au văzut dovezile nu ar schimba vreodată locul cu vreunul dintre acești oameni în schimbul tuturor banilor pe care juriul i-a acordat”, a declarat avocatul care a susținut în instanță drepturile petenților.

Monsanto a fost obligat să plătească 73 de milioane de dolari despăgubiri și alte  784 de milioane de dolari daune punitive grupului de părinți și elevi de la Centrul Educațional Sky Valley, situat la nord de Seattle.

Monsanto consideră că daunele acordate sunt excesive

„Nu suntem de acord cu verdictul și vom face apel pentru a obține anularea acestuia și pentru a reduce daunele excesive acordate”, a declarat un purtător de cuvânt al Monsanto.

Compania, care în prezent este deținută de gigantul farmaceutic german Bayer, mai precizează că a câștigat recent un proces pentru vătămare corporală în Illinois cu pretenții similare.

Alte procese similare pe rol

Chiar și așa, Monsanto se confruntă cu alte procese legate de PCB, inclusiv unul din partea statului Vermont, care susține că firma chimică știa că substanțele pe care le comercializa sunt toxice și ar putea provoca probleme de sănătate.

De asemenea, Monsanto se confruntă cu mii de procese legate de produsul Roundup, un insecticid care distruge buruienile. Luna trecută, compania a fost obligată să plătească 332 de milioane de dolari unui bărbat care a declarat că Roundup i-a provocat cancer.

Tags: