Mihailo Purișev a intrat în Mariupol de șase ori pentru a ajuta la evacuarea cetățenilor ucraineni în timp ce forțele militare rusești țineau sub asediu orașul-port.
Bărbatul a reușit să scape cu viață 200 de oameni, deși duba lui veche a fost aproape distrusă, potrivit Reuters.
Ucraineanul în vârstă de 36 de ani a transmis că a evacuat peste 200 de persoane în cele șase drumuri periculoase pe care le-a făcut în Mariupol.
Săptămâna treută, Rusia a transmis că a preluat controlul asupra orașului-port, devenit o ruină din cauza bombardamentelor intense, însă informația a fost negată de Ucraina cât și de Occident. Aproximativ 100.000 de civili sunt în continuare blocați în Mariupol.
Mihailo Purișev a fost un colac de salvare pentru persoanele care au rămas fără adăpost și resurse în orașul-port din sud-estul Ucrainei.
„Când am mers acolo prima dată, pe 8 martie, orașul era ca un foc de tabără. Ultima oară când am mers, era doar cenuşă”, a transmis Mihailo Purișev.
Rusia susține în continuare că nu a atacat civili în ceea ce numește „operațiune militară specială”, însă faptele demonstrează contrariul.
Ucraineanul a publicat pe pagina sa de Facebook un video din deplasările sale, care au oferit o imagine reală a orașului Mariupol. Duba sa care a fost cumpărată cu ajutor financiar de la apropiați pentru a ajuta oamenii din Mariupol să părăsească orașul, a fost avariat de tirurile armatei rusești.
„Slavă Domnului că nu era nimeni înăuntru”, a declarat Mihailo Purișev.
Bărbatul în vârstă de 36 de ani a reparat duba și a plecat înapoi la Mariupol: „Sunt atât de multe semne de război pe ea”, adaugă acesta.
Acesta a mărturisit că în momentul când trecea prin oraș, încerca să nu se uite la cadavrele împrăștiate pe străzi sau în interiorul rămășițelor carbonizate ale vehiculelor, de teamă că va ceda psihic.
„Cel mai înfricoșător era când se făcea liniște. Odată, a fost liniște timp de opt ore. Ne-am gândit: asta e, s-a terminat”, a mărturisit Mihailo Purișev.
De asemenea, acesta susține că a fost forțat să abandoneze drumurile de evacuare pe 28 martie, când un soldat separatist i-a spus să nu se mai întoarcă la Mariupol, pentru că altfel va fi închis sau chiar omorât.
„Singura rană pe care am avut-o a fost de la un ciob de sticlă. Dar haina m-a protejat și am avut doar o zgârietură. Dumnezeu m-a protejat, desigur. Microbuzul meu a avut grijă de mine”, a mai adăugat bărbatul.