Veşti proaste pentru turişti. Zborurile cu balonul cu aer cald în Luxor, suspendate

Veşti proaste pentru turişti. Zborurile cu balonul cu aer cald în Luxor, suspendate

Autorităţile egiptene au suspendat luni zborurile cu balonul cu aer cald deasupra siturilor faraonice din Luxor, unul dintre cele mai turistice oraşe din sudul ţării, în urma unui accident soldat cu „două răniri uşoare”, informează AFP.

Doi oameni au fost răniți ușor

„În timp ce un grup de baloane cu aer cald se aflau în zbor, unul dintre ele a intrat în coliziune cu altul, la 60 de metri altitudine, în timp ce vântul sufla cu aproape 13 km/h”, a explicat Autoritatea pentru aviaţie civilă.

Unul dintre cele două baloane cu aer cald implicate s-a precipitat către sol, iar „din 28 de pasageri, doi au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la spital pentru a fi examinaţi”, a precizat instituţia.

O echipă care să cerceteze ce s-a întâmplat a fost trimisă la faţa locului, iar până la formularea concluziilor niciun balon cu aer cald nu este autorizat să decoleze.

În 2013, tot la Luxor, 19 turişti au murit în urma exploziei unui balon cu aer cald. În 2018, un turist şi-a pierdut viaţa într-un accident de balon.

Turismul din Egipt pândit de ghinioane

Egiptul, afectat de inflaţie şi devalorizarea monedei naţionale, se bazează în mare măsură pe turism, care dă semne de revenire după zece ani de tulburări politice în urma „revoluţiei” care l-a înlăturat de la putere în 2011 pe autocratul Hosni Mubarak şi a pandemiei de COVID-19.

Sezonul estival din acest an a fost deja îndoliat de moartea a două turiste, din Austria, respectiv România, ucise de un rechin în apropiere de Hurghada, la Marea Roşie, regiune care primeşte 65% dintre turiştii care vizitează ţara, scrie Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră