Guvernul ungar își dorește să renunțe la folosirea combustibilului din Rusia pentru centrala nucleară de la Paks, informează publicația maghiară Telex. Anunțul a fost făcut de către premierul Viktor Orban, la o întâlnire cu participanții la Forumul Civil din Ungaria.
Evenimentul, care a avut loc sâmbătă în stațiunea Kötcse de lângă Lacul Balaton, s-a desfășurat cu ușile închise, însă sursa menționată a aflat despre cuprinsul discursului premierului din sursele sale, notează g4media.ro.
În momentul în care premierul ungar a enumerat obiectivele Guvernului pentru următorii ani, Viktor Orban a arătat că printre acestea se numără atingerea „autosuficienței energetice, care va include funcționarea centralei nucleare de la Paks cu combustibil francez, în locul celui rusesc”.
Mai mult decât atât, centrala de la Paks, care ar urma să primească două noi reactoare în curând, a fost în centrul unor discuții aprinse între Budapesta și Comisia Europeană din cauza planului lui Viktor Orban de a încredința companiei ruse Rosatom construcția noilor reactoare.
Franța, care are cel mai mare număr de reactoare nucleare din Europa, își produce propriul combustibil, importând uraniu din Australia, Niger, Kazahstan și Uzbekistan.
Totodată, de căutarea de combustibil alternativ pentru reactoarele rusești de putere cu apă sub presiune (VVER), care funcționează la centralele din UE și Ucraina, s-a ocupat în principal în ultimii ani compania americană „Westinghouse”.
Această activitate se desfășoară, în special, în cadrul proiectului Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), numit APIS – „Program accelerat pentru aprovizionarea fiabilă cu combustibil pentru reactoare VVER”. În iulie anul acesta, la acest proiect s-a alăturat o subsidiară a companiei energetice de stat ungare MVM, care operează centrala nucleară Paks.