Președintele rus Vladimir Putin nu îl va felicita pe omologul său american, Joe Biden, luni, de Ziua Independenței SUA, din cauza acțiunilor „neprietenoase” pe care le-a făcut Washingtonul în ceea ce privește Moscova, a anunțat Kremlinul, potrivit Reuters.
„Felicitările în acest an cu greu pot fi considerate potrivite. Politicile neprietenoase ale Statelor Unite sunt motivul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o convorbire cu reporterii.
Poziția Moscovei vine în contextul în care eforturile Administrației SUA „au fost cruciale în asigurarea unui răspuns puternic și unit, bazat pe unitatea transatlantică și cooperarea cu partenerii globali cu aceeași viziune, la provocările Rusiei la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli”, după cum a declarat președintele Klaus Iohannis în scrisoarea de felicitare transmisă lui Joe Biden.
La rândul său, premierul spaniol Pedro Sanchez a explicat recent că ordinea internațională bazată pe reguli oferă certitudine și securitate societăților noastre.
„Cred că este important să transmitem acest mesaj de unitate și determinare ale comunității internaționale, în special ale aliaților NATO și, desigur, ale G7, astfel încât să facem posibilă revenirea la un scenariu în care diverse țări – în special Rusia în acest caz – respectă o ordine internațională bazată pe reguli, care este subminată din cauza acestui război teribil din Ucraina”, declara prim-ministrul Spaniei pentru CNN în marja Summitului NATO de la Madrid.