Vloggerul Antoli Șarîi, acuzat de trădare în Ucraina, a fost arestat în Spania

Vloggerul Antoli Șarîi, acuzat de trădare în Ucraina, a fost arestat în Spania
Vloggerul Antoli Șarîi, acuzat de trădare în Ucraina, a fost arestat în Spania. Sursa: Captură video/Youtube/ Anonymous

Vloggerul ucrainean Anatoly Șarîi, suspectat de trădare, a fost arestat în Spania. Anunțul a fost făcut de Serviciul de Securitate al Ucrainei. Acesta este pus sub acuzare în baza a două articole din Codul Penal ucrainean – „Trădare” și „Incitarea la ură pe baza rasei, naționalității, convingerilor religioase, dizabilității și alte motive”.

SBU consideră că vloggerul „a desfășurat activități ilegale în detrimentul securității naționale a Ucrainei în sfera informațională” și că „există motive să credem că a acționat la ordinele unor structuri străine”, potrivit TASS.

Motivele care au stat la baza arestării lui Șarîi

Șarîi, suspectat de trădare, a fost reținut în Spania pe baza unui mandat internațional de arestare. Acum, vloggerul trebuie să se prezinte în fața instanței spaniole.

„A fost reținut la Tarragona de către Poliția Națională pe baza unui mandat internațional de arestare”, a spus sursa.

La 16 februarie 2021, SBU l-a acuzat pe Anatoli Șarîi, un vlogger și lider al Partidului Șarîi, de înaltă trădare și incitare la ură. Pe 25 februarie, Tribunalul Pechersky din Kiev a hotărât reținerea acestuia.

Cine este Anatoli Șarîi

Șarîi și-a început parcusrsul jurnalistic în anul 2005. Din 2008 până la începutul lui 2012 a fost șeful Departamentului de Investigații al site-ul Obozrevatel. În 2008–2011, Șarîi a fost autorul a numeroase investigații despre crimele organizate din Ucraina.

A fost un puternic opozant al Euromaidan din Ucraina. Șarîi a considerat că războiul ruso-ucrainean de dinainte de 2022 este un „conflict intern” și „un război civil” în interiorul Ucrainei, deși nu neagă implicarea Rusiei în conflict. În timpul campaniei electorale locale din 2020, Partidul Șarîi a distribuit materiale de campanie cu o hartă a Ucrainei fără Crimeea.

În februarie 2021, Șarîi a fost acuzat de trădare și incitare la ură de către Serviciul de Securitate al Ucrainei. Acesta locuiește în prezent în Spania.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`