Zborurile dintre UE și Marea Britanie vor fi suspendate. Vezi când se va întâmpla

Zborurile dintre UE și Marea Britanie vor fi suspendate. Vezi când se va întâmpla

Ministrul de Finanțe al Marii Britanii,Philip Hammond, a anunțat astăzi că zborurile dintre insulele britanice și Uniunea Europeană ar putea fi suspendate în ziua declanșării Brexit, relatează The Telegraph.

Oficialul londonez a afirmat că este foarte probabil că prima zi de intrare în vigoare a BREXIT-ului va avea și această consecință neplăcută.

Deși a precizat că se dorește evitarea acestei situații, există o posibilitate ca, dacă Brexitul are loc fără nicio înțelegere prealabilă în acest sens, în ziua de 29 martie 2019 să nu fie „trafic aerian”.

„În teorie este admisibil ca, în cazul unui scenariu fără acord, să nu fie trafic aerian între Marea Britanie și Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. Dar nu cred că cineva crede că vom ajunge la asta”, a declarat Philip Hammond, despre posibilitatea ca cele două părți să nu ajungă la un acord.

Precizăm că în clipa de față negocierile privind ieșirea Marii Britanii din UE se află în impas. Datoriile financiare pe care Marea Britanie le are față de Uniunea Europeană și viitorul statut al cetățenilor europeni din Regatul Unit sunt cele care țin discuțiile pe loc, după cum informează Digi24.

Ultima oră
20:14 - Capul Sfântului Gheorghe va fi adus la Mănăstirea Pantocrator. Cum va avea loc ceremonia
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena