WhatsApp lansează conturi speciale pentru pre-adolescenți, gestionate direct de părinți. Noua funcție le oferă familiilor o modalitate de comunicare mai sigură și mai controlată.
Funcția a fost dezvoltată împreună cu experți în siguranța online și cu utilizatori ai platformei. Prin acest sistem, aplicația este limitată în principal la mesaje și apeluri. În același timp, părinții primesc un control mai mare asupra modului în care copiii folosesc WhatsApp.
Pentru configurare, este necesar atât telefonul părintelui, cât și cel al copilului. Astfel, cele două conturi sunt conectate pentru a permite gestionarea lor. După activare, părinții pot decide cine are voie să îl contacteze pe copil și în ce grupuri poate fi adăugat.
De asemenea, aceștia pot verifica solicitările de mesaje primite de la persoane necunoscute. Setările de confidențialitate pot fi modificate doar de părinți, folosind un PIN dedicat. Conversațiile rămân protejate prin criptare end-to-end, ceea ce înseamnă că nimeni, nici măcar WhatsApp, nu poate accesa conținutul mesajelor.
Controlul grupurilor în care participă copiii devine mai simplu pentru părinți datorită noilor instrumente introduse în aplicație. Aceste funcții le permit adulților să urmărească mai ușor activitatea celor mici și să gestioneze mai bine interacțiunile din grupuri, un aspect esențial pentru siguranța lor online.
În același timp, WhatsApp continuă să fie o aplicație importantă în viața de familie, folosită pentru organizarea activităților de după școală sau pentru a transmite rapid informații importante. Potrivit reprezentanților companiei, noile conturi gestionate de părinți vor fi lansate treptat în perioada următoare. Feedback-ul utilizatorilor va avea, de asemenea, un rol important în dezvoltarea și îmbunătățirea acestei funcții, notează libertatea.ro