Un ciclon puternic se apropie de țara noastră, avertizează meteorologii, iar vremea va deveni tot mai instabilă începând de mâine. Deși urmele vijeliilor din ultimele zile sunt încă vizibile, România se pregătește pentru un nou episod de vreme severă, cu ploi abundente, vânt intens și temperaturi neobișnuit de scăzute pentru începutul lunii octombrie.
Potrivit meteorologului Meda Andrei, de la ANM, primele efecte ale ciclonului se vor resimți în vestul, nordul și centrul țării, încă din această seară.
„Pe parcursul nopții este posibil să se înregistreze, înspre sud-vest, adică în vestul Olteniei, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, cantități de aproximativ 10–20 de litri pe metru pătrat”, a declarat aceasta pentru B1TV. Pe măsură ce sistemul se deplasează spre est, ploile vor deveni tot mai abundente.
Meteorologul Meda Andrei avertizează că situația meteo se va agrava începând de mâine, odată cu apropierea ciclonului de bazinul Mării Negre. Începând de luni, ploile vor deveni tot mai abundente, iar cantitățile de apă vor crește semnificativ, mai ales în regiunile din sud și estul țării.
„Încep cantitățile mai mari de ploaie, adică se intensifică ploile, iar cele mai mari cantități vor fi în Muntenia, în Dobrogea, de asemenea în Moldova. Intensificări ale vântului vor fi resimțite abia marți. Deci, cumva, marți o să fie și cantitățile cele mai mari de ploaie și vântul cel mai intens. Acest vânt și ploaia vor face ca senzația de frig să fie mult amplificată”, a explicat meteorologul.
În Capitală, ciclonul va aduce o vreme deosebit de rece pentru începutul lunii octombrie, cu o maximă de doar 13–14 grade Celsius. Din cauza vântului puternic și a ploilor persistente, temperaturile resimțite vor fi considerabil mai mici, cu 5–10 grade sub valorile afișate de termometre.